Suflă și-n iaurt de frica incendiilor. Secțiile ATI, verificate

Având în vedere situațiile de urgență din ultima perioadă în care au fost implicate spitalele pe fondul creșterii cazurilor Covid-19 și dispozițiile interne primite din partea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, pentru preîntâmpinarea unor posibile pericole care pot genera situații de urgență și pot periclita viața pacienților, echipaje de pompieri militari cu autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu efectuează zilnic , la interval de 3 ore (între orele 9.00 – 21.00) în mod organizat , activități de recunoaștere/verificare la secțiile ATI ale unităților spitalicești de pe raza județului Sibiu.

În aceste verificări se asigură prezența persoanelor cu atribuții în domeniul situațiilor de urgență din cadrul spitalelor, se acordă îndrumare și se aduce la cunoștința conducerii unitățillor spitalicești despre neregulile întâlnite pentru a fi remediate.

Verificările au drept obiectiv:

– Verificarea dotării cu stingătoare și hidranți interiori;
– Verificarea stării de practibilitate a căilor de acces/evacuare și deintervenție;
– Verificarea modalităților de încălzire a spațiilor destinate secțiilor ATI în vederea eliminării mijloacelor de încălzire neomologate din spațiile respective;
– Eliminarea utilizării tuturor surselor de foc deschis (lumânări, candele, etc)
– Verificarea prin vizualizare a integrității instalațiilor electrice și a existenței improvizațiilor ori a defecțiunilor la acestea
– Verificarea asigurării permenente a personalului în secția ATI și a modului de cunoaștere de către aceștia a modalităților de utilizare a stingătoarelor de incendiu/ celorlalte mijloace de primă intervenție, precum șia modalitățuilor de evacuare a persoanelor, în special a celor care nu se pot evacua singure;
– Aerisirea periodică a spațiilor în care există riscul de creștere a concentrațieide oxigen.

Aceste verificări se realizează în mod preventiv și nu înlocuiesc obligațiile, conform legii, privind apărarea împotriva incendiilor a personalului desemnat cu atribuții în domeniul situațiilor de urgență din unitățile spitalicești și răspunderea conducerii în cazul producerii unei situații de urgență.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*