Surpriză la redistribuire: USR a pierdut senatorul în favoarea PSD la Sibiu. Iată cine sunt noii PARLAMENTARI!

PNL şi PSD au obţinut câte patru mandate de parlamentari, iar USR, un mandat de deputat, informează Biroul Electoral Județean (BEJ) Sibiu.

Dumitru Şomandră, preşedintele BEJ Sibiu, a declarat azi, pentru AGERPRES, că PNL are un senator (Mircea Cazan) şi trei deputaţi (Raluca Turcan, Nicolae Neagu şi Constantin Şovăială), în timp ce PSD are doi senatori (Viorel Arcaş şi Nicolae Avram) şi doi deputaţi (Ovidiu Ioan Sitterli şi Ioan Terea). USR are un singur deputat (Dan Barna).

PNL a câştigat alegerile parlamentare în judeţul Sibiu, cu 39,52 de procente obţinute la Camera Deputaţilor şi 39,87% la Senat, la mare distanţă de PSD, care a obţinut, 28,20 % pentru Cameră şi 27,69 % pentru Senat, arată rezultatele finale date publicităţii luni de BEJ Sibiu.

Următorul partid din punct de vedere al procentelor câştigate este USR, cu 14,06 % pentru Camera Deputaţilor şi 14,13% la Senat.


Află mai multe în ediția de mâine a Mesagerului de Sibiu!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*