Susținere parlamentară americană pentru aderarea României la Schengen (CP)

Europarlamentarul USR Nicu Ștefănuță (Renew Europe) a participat, în calitate de vicepreședinte al Delegației Parlamentului European pentru relația cu SUA (D-US) la cea de-a 85-a reuniune interparlamentară UE-SUA, care a avut loc la Washington, D.C., în perioada 1-3 decembrie.

Pe lângă războiul din Ucraina, inflația, prioritățile economice interne ale UE și SUA și securitatea climatică și energetică, discuțiile conduse, în parte, de Nicu Ștefănuță au abordat și tema aderării României la Schengen.

Este mereu o plăcere să lucrez cu vicepreședintele D-US Nicu Ștefănuță. Am purtat discuții intense despre întărirea securității flancului estic al Europei și salut extinderea spațiului Schengen. Acest lucru este esențial pentru securitatea și bunăstarea continuă a aliaților noștri din Europa de Est”, a declarat Jim Costa, Membru democrat al Camerei Reprezentanților a Statelor Unite ale Americii și vicepreședinte al Dialogului Transatlantic al Legiuitorilor (TLD).

Principalele decizii din declarația comună a părților, semnată la finalul sesiunilor de lucru includ:

  • Sprijin transatlantic pentru Ucraina, atât militar, cât și financiar;
  • Ajutor financiar transatlantic pentru Republica Moldova, atât prin fondurile suplimentare ale bugetului UE al anului 2023, negociat de Nicu Ștefănuță, cât și prin ajutor american oferit prin Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională;
  • Sprijin american pentru Europa în fața acestei ierni grele, prin livrări de gaz natural la prețuri rezonabile;
  • Sprijin SUA pentru dezvoltarea de capacități de generare de energie nucleară a României, o opțiune de viitor în asigurarea independenței țării noastre de aprovizionare cu energie.

Sunt onorat de susținerea lui Jim Costa pentru lărgirea și întărirea spațiului Schengen. Intrarea României în Schengen înseamnă o Europă mai unită, mai întărită, dar și un pas mai aproape de scopul nostru de a călători fără vize în Statele Unite”, adaugă Nicu Ștefănuță.

Nicu Ștefănuță este europarlamentar USR.

Este vicepreședinte al Delegației pentru relațiile cu Statele Unite și membru al Comisiei pentru Mediu, Sănătate Publică și Siguranță Alimentară, al Comisiei pentru Bugete a Parlamentului European și membru supleant în Comisia pentru Comerț Internațional.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*