Post Tagged with: "cai ferate"

În 2017 s-au dat în folosinţă 16 kilometri de autostradă. Jumătate din drumuri sunt expirate

În 2017 s-au dat în folosinţă 16 kilometri de autostradă. Jumătate din drumuri sunt expirate

Administrație 25/04/2018 at 10:36

La sfârşitul anului trecut, lungimea totală a autostrăzilor a fost de 763 de kilometri, în creştere cu 16 kilometri faţă de totalul din 2017, care fusese de 747 de kilometri, reiese din datele transmise azi de Institutul Naţional de Statistică.

Directorul general al CFR Călători: „Sistemul feroviar din România se află la răscruce”

Directorul general al CFR Călători: „Sistemul feroviar din România se află la răscruce”

Economie 15/03/2018 at 09:15

CFR Călători se află „la răscruce”, asemenea întregului sistem feroviar din România, fiind nevoie de investiţii pentru ca ţara să fie conectată la marile proiecte europene de dezvoltare durabilă a transportului, a afirmat ieri, la Alba Iulia, directorul general al companiei, Iosif Szentes.

David Ciceo: Dacă nu se conectează cu calea ferată, aeroporturile din România vor fi mai puţin competitive decât cele din Europa

David Ciceo: Dacă nu se conectează cu calea ferată, aeroporturile din România vor fi mai puţin competitive decât cele din Europa

Economie 30/08/2017 at 13:56

Preşedintele Asociaţiei Aeroporturilor din România şi directorul Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” Cluj, David Ciceo, a declarat azi, la Constanţa, că România este singura ţară din Europa care nu a început un proiect de conectare a aeroporturilor cu calea ferată şi că aeroporturile din ţara noastră vor fi mai puţin competitiveRead More

Gabriel Liiceanu: Aș prefera ca autoritățile să sărbătorească 100 de ani de la Unire, unind România cu autostrăzi

Gabriel Liiceanu: Aș prefera ca autoritățile să sărbătorească 100 de ani de la Unire, unind România cu autostrăzi

Politică 02/08/2017 at 10:24

Autoritățile se pregătesc să cheltuiască sute de milioane de lei pentru a sărbători 100 de ani de la Marea Unire, iar 50 de milioane de lei vor fi alocați doar pentru ridicarea unui monument uriaș în formă de cactus în București.