Vreți să lucrați la Primăria municipiului Sibiu? Iată ce angajat caută
Primăria municipiului Sibiu anunţă concurs de ocupare, la Biroul Autoritate Tutelară, a unui post de consilier asistent.
Primăria municipiului Sibiu anunţă concurs de ocupare, la Biroul Autoritate Tutelară, a unui post de consilier asistent.
Educația financiară și educația juridică devin materii obligatorii în școli, după ce legea a fost promulgată. Alexandra Oană, profesor și consilier USR la Primăria Cluj-Napoca, atrage atenția importanței introducerii educației sexuale ca materie obligatorie. Profesor în Cluj-Napoca și consilier local al USR la Primărie, Alexandra Oană pune accentul asupra necesitățiiRead More
APĂ CANAL SIBIU angajează consilier juridic.
Daṭi-mi vă rog voie să mă prezint: Mă numesc Mihai Leonida Neamṭu. Nu m-am născut la Sibiu. Ci la Dej.
Președintele Daniela Cîmpean a revenit pe cel mai mare șantier deschis în județul Sibiu.
Inspectoratul de Poliție al județului Sibiu și Serviciul de Probațiune Sibiu au încheiat un protocol de colaborare care se va derula în următorii 3 ani, în baza căruia se va derula un program destinat persoanelor aflate în evidența serviciului de probațiune.
Primul magazin de brânzeturi locale, după model francez, sprijinit de Ministerul Agriculturii, urmează să se deschidă, până la finalul anului, la Sibiu, un judeţ recunoscut pentru produsele din lapte, a anunţat, astăzi, şeful Direcţiei pentru Agricultură a județului Sibiu, Nicolae Neamţiu.
Președintele Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, s-a întâlnit vineri, 1 martie, cu constructorii, proiectanții și diriginții de șantier care au contractat parte dintre obiectivele de investiții ale instituției.
Medicul Victor Costache, unul dintre cele mai apreciate nume ale chirurgiei românești, a devenit consilier al președintelui PNL Ludovic Orban.
Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate și conflict de interese de natură administrativă în cazul a 24 foști și actuali aleși locali din țară.
Județul Sibiu și Districtul Raška din Republica Serbia vor coopera în domenii precum administrație publică, cultură, turism balnear, industrii creative sau patrimoniu culinar.
Consilierul de imagine al Mitropoliei Ardealului, preotul Constantin Necula, crede că acest referendum nu înseamnă nici victoria, nici înfrângerea cuiva, ci faptul că „suntem un neam boicotat”, iar acum este un moment foarte bun pentru România să îşi redefinească viitorul, „chiar dacă acesta va fi dureros”.
Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR) respinge „cu fermitate” postarea pe Facebook a lui Darius Vâlcov, consilierul prim-ministrului Viorica Vasilica Dăncilă, în care se sugerează că FDGR ar fi o organizație nazistă.
Prefectura și Consiliul Județean Sibiu se bat cap în cap când vine vorba de summit-ul UE pe care Sibiul îl va găzdui anul viitor.
Când mulți încearcă să ne convingă că vacile sunt mov, conservele trebuie să miroasă a plastic, merele să strălucească, supa să aibă savoare de E-uri, iar șaorma e hrana românului cea de toate zilele, suntem obligați să învățăm că mâncarea poate să aibă gust, aromă și consistență, că există alimenteRead More