Post Tagged with: "donatii"

Alimente de la Crucea Roșie pentru nevoiașii din colonia Seviș

Alimente de la Crucea Roșie pentru nevoiașii din colonia Seviș

Societate 13/01/2018 at 11:47

Voluntarii Crucii Roșii Sibiu au distribuit, ieri, peste 450 kg de alimente neperisabile celor 50 de familili care trăiesc în colonia Seviș de pe Calea Cisnădiei.

Trei proiecte din județul Sibiu, semifinaliste în Campionatul de Bine

Trei proiecte din județul Sibiu, semifinaliste în Campionatul de Bine

Societate 26/12/2017 at 11:38

Ajuns la ediția a V-a, Campionatul de Bine, organizat de Bursa Binelui, și-a încheiat prima etapă a competiției cu un bilanț pozitiv: peste 31.000 de euro au fost atrași prin intermediul donațiilor individuale în doar două săptămâni.

Propunere în Parlament: pacienţii să facă donaţii doar unităţii sanitare unde au primit îngrijiri, nu şi medicilor

Propunere în Parlament: pacienţii să facă donaţii doar unităţii sanitare unde au primit îngrijiri, nu şi medicilor

Politică 19/12/2017 at 16:51

Un deputat USR a iniţiat o propunere legislativă care vizează modificarea art. 34 alin. (2) din Legea drepturilor pacientului, în sensul în care pacienţii vor putea oferi donaţii numai unităţii sanitare unde au primit îngrijiri, nu şi medicilor curanţi.

Ghiozdane și rechizite pentru copiii din Coveș | GALERIE FOTO

Ghiozdane și rechizite pentru copiii din Coveș | GALERIE FOTO

Învățământ 18/11/2017 at 09:13

Copiii din satul Coveș au primit ghiozdane și rechizite în cadrul unui proiect de prevenire a abandonului școlar inițiat de Arhiepiscopia Sibiului prin Departamentul de Asistență Socială, Asociația „Filantropia Ortodoxă” Sibiu și patru licee din Sibiu.

foto: Ovidiu Matiu

Aleargă și pedalează pentru protejarea pădurilor virgine! Vino alături de Greenpeace la Duathlon Challenge!

Sport 18/09/2017 at 14:45

O competiție sportivă inedită, Duathlon Challenge, va avea loc sâmbătă, 23 septembrie, în Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA din Sibiu.

Horațiu Floca

Donează, la Memorialul Tordai, pentru copiii cu afecțiuni oncologice!

Societate 12/09/2017 at 12:20

BC CS Sibiu, în colaborare cu Asociația P.A.V.E.L., demarează, pe tot parcursul desfășurării Memorialului Tordai 2017, o campanie menită să strângă fonduri pentru sprijinirea copilașilor bolnavi  de cancer.

Red Bull Romaniacs se implică în două proiecte sociale, pentru copiii prematuri și Serviciul de Ambulanță Sibiu

Red Bull Romaniacs se implică în două proiecte sociale, pentru copiii prematuri și Serviciul de Ambulanță Sibiu

Sănătate 10/07/2017 at 11:38

În anul 2016, sub egida asocierii Enduro for Romania, organizatorii celui mai dur raliu de hard-enduro din lume, Red Bull Romaniacs, au decis să pornească un proiect social prin intermediul căruia să ofere sprijin unei inițiative locale cu impact asupra societății. Rideri din întreaga lume au fost îndemnați să aducăRead More

În trei ore, au pierdut agoniseala de-o viață! | FOTO

În trei ore, au pierdut agoniseala de-o viață! | FOTO

Societate 19/04/2017 at 10:24

O familie din Poplaca are nevoie de ajutor pentru a-și lua viața de la capăt, după ce focul i-a mistuit gospodăria chiar în ajunul Paștelui.

Alimente pentru persoanele nevoiașe distribuite de Crucea Roșie Sibiu

Alimente pentru persoanele nevoiașe distribuite de Crucea Roșie Sibiu

Societate 10/04/2017 at 21:55

Prin proiectul Banca de Alimente derulat de Crucea Roșie Sibiu, s-au colectat în ultima lună peste 500 de kg de alimente neperisabile donate de sibienii generoși. Aceste alimente au fost distribuite astăzi de voluntarii Crucii Roșii Sibiu persoanelor nevoiașe din orașul nostru, respectiv unor 40 de beneficiari care au domiciliulRead More

TNRS susține Campania Națională „Artiștii pentru Artiști”

TNRS susține Campania Națională „Artiștii pentru Artiști”

Cultură 27/03/2017 at 09:50

În perioada 28 februarie – 30 martie, are loc Campania Națională lansată de UNITER, „Artiștii pentru Artiști”, realizată în parteneriat cu instituțiile de teatru din București și din țară.

„Magazin gratis” la Crucea Roșie Sibiu! 40 de sibieni au luat îmbrăcăminte, lenjerie sau jucării donate de cei cu dare de mână

„Magazin gratis” la Crucea Roșie Sibiu! 40 de sibieni au luat îmbrăcăminte, lenjerie sau jucării donate de cei cu dare de mână

Societate 01/11/2016 at 19:44

Crucea Roșie filiala Sibiu organizează prima ediție a ”Magazinului Gratis” pentru persoanele nevoiașe din Sibiu.

Red Bull Romaniacs pentru inimile copiilor

Red Bull Romaniacs pentru inimile copiilor

Societate 12/08/2016 at 19:10

Ediţia 2016 a Red Bull Romaniacs a adus la start concurenţi bătăioşi şi inimoşi dar și un nou proiect caritabil sub egida „Enduro for Romania”. Concurenți din toate colțurile lumii au fost invitați să contribuie cu echipamente uzate în cadrul unui târg ce a fost amenajat pe bulevardul Corneliu CoposuRead More

Pentru a salva o viață, „fiecare secundă contează“!

Timp liber 01/04/2016 at 08:08

Studenții de la Specializarea Jurnalism, anul II, din cadrul Facultății de Științe Socio-Umane a Universități „Lucian Blaga” din Sibiu, organizează concertul caritabil de folclor „Fiecare secundă contează” pentru colega lor, Iuliana Finica.

3 decembrie, o zi specială pentru oameni speciali

3 decembrie, o zi specială pentru oameni speciali

Societate 29/11/2015 at 11:32

60 de copii şi adulți cu dizabilități vor confecționa decorațiuni de sărbători, coronițe, lumânări, decorațiuni din lemn sau felicitări lucrate manual, în cadrul a trei ateliere de creație.

Sibienii, solidari cu victimele tragediei din București

Sibienii, solidari cu victimele tragediei din București

Societate 31/10/2015 at 22:54

Victimele tragediei care a avut loc în clubul Colectiv din București au nevoie de noi!