Post Tagged with: "numar"

Peste 100 de intervenții ale salvamontiștilor într-o singură zi. La Sibiu au fost patru

Peste 100 de intervenții ale salvamontiștilor într-o singură zi. La Sibiu au fost patru

Știri 14/01/2024 at 11:30

Zi geroasă, dar zi de foc sâmbătă pentru salvamontiștii din întreagă țară, solicitați sa intervină la un număr ingrijorător de mare de evenimente, record nedorit al acestei ierni. Foto cu caracter ilustrativ: Salvamont România În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 112 apeluri prin care seRead More

În anul școlar 2022-2023, numărul elevilor a atins cel mai mic nivel din ultimul deceniu. Mediul rural, defavorizat în privința ratei de participare la educație.

În anul școlar 2022-2023, numărul elevilor a atins cel mai mic nivel din ultimul deceniu. Mediul rural, defavorizat în privința ratei de participare la educație.

Învățământ 13/01/2024 at 17:00

În ultimii zece ani, numărul elevilor din învățământul preuniversitar a scăzut dramatic, astfel încât sistemul de educație românesc școlarizează cu peste 200.000 de elevi mai puțin, scrie Monitorul de Cluj. Foto: Arhiva România a avut, în anul școlar 2022-2023, cel mai mic număr de elevi din ultimul deceniu și aRead More

Romanian LEI banknotes, close up

Numărul pensionarilor speciali, în creștere de la o lună la alta

Știri 11/10/2023 at 18:20

În septembrie, numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a ajuns la 10.368 de persoane. În iulie 2023, România avea 10.310 beneficiari. În decurs de câteva luni, numărul pensionarilor speciali a crescut cu aproape 60 de persoane. FOTO: arhivă  În decembrie 2022, numărul de beneficiari de pensii de serviciu a fost deRead More

Interes redus pentru România în rândul turiștilor străini. Care sunt cele mai populare destinații turistice la nivel european?

Interes redus pentru România în rândul turiștilor străini. Care sunt cele mai populare destinații turistice la nivel european?

Economie 27/09/2023 at 19:00

România se clasează pe ultimul loc al blocului comunitar ca destinație turistică în rândul turiștilor străini. În 2022, Uniunea Europeană a înregistrat peste 45% din totalul sosirilor în turism la nivel internațional. Foto: Arhivă Potrivit propunerii lansate de patronatele din turism, românii care își fac concediile în străinătate ar putea plătiRead More

Crește numărul persoanelor sub 50 de ani diagnosticate cu cancer. Care sunt factorii de risc?

Crește numărul persoanelor sub 50 de ani diagnosticate cu cancer. Care sunt factorii de risc?

Sănătate 07/09/2023 at 19:00

Numărul persoanelor cu vârsta sub 50 de ani diagnosticate cu cancer a crescut la nivel mondial în ultimii 30 de ani, notează Monitorul de Cluj. Foto: pexels.com Numărul persoanelor cu vârsta sub 50 de ani diagnosticate cu cancer a crescut la nivel mondial în ultimii 30 de ani, potrivit unuiRead More

Focus In The Park a aniversat ediția cu numărul 10, alături 80.000 de amatori ai rockului alternativ

Focus In The Park a aniversat ediția cu numărul 10, alături 80.000 de amatori ai rockului alternativ

Știri 29/08/2023 at 10:50

În perioada 23-27 august 2023, festivalul s-a mândrit cu cel mai puternic line-up de până acum – artiști de calibru precum Deliric, Dirty Shirt, Kalush Orchestra, COMA, Subcarpați, OCS, Alternosfera, The Mono Jacks, HVNDS, Snails, Mădălina Pavăl și mulții alții, în total peste 30 de trupe și DJ din România,Read More

I-au făcut dosar penal pentru că circula cu autoutilitara neînmatriculată, cu număr fals

I-au făcut dosar penal pentru că circula cu autoutilitara neînmatriculată, cu număr fals

Știri 14/07/2023 at 10:45

Ieri, în jurul orei 18,00, pe raza localității Vurpăr, polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au oprit pentru control o autoutilitară condusă pe strada Oituz de către un localnic în vârstă de 35 de ani. FOTO: Mesagerul de Sibiu În urma verificărilor efectuate de către polițiști s-a constatat că vehicululRead More

FOTO: Câți pensionari avem, ce schimbări sunt în sistemul de pensii și avertisment: Hoții sunt inventivi!

FOTO: Câți pensionari avem, ce schimbări sunt în sistemul de pensii și avertisment: Hoții sunt inventivi!

Administrație 21/06/2023 at 12:29

Azi, prefectul județului Sibiu, Mircea Dorin Crețu, a prezidat Ședința Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice Sibiu. La ședință au participat reprezentanți ai instituțiilor publice locale și reprezentanți ai asociațiilor și organizațiilor pensionarilor din Sibiu. FOTO: Prefectura Sibiu În debutul ședinței, a luat cuvântul domnul Dorel Aldea,Read More

VIDEO: Succes pe Portalul Medical! Continuă creșterea numărului de utilizatori

VIDEO: Succes pe Portalul Medical! Continuă creșterea numărului de utilizatori

Anunțuri 13/06/2023 at 08:05

Sibienii continuă să se înregistreze pe Portalul Medical după doi ani de la lansare. Platforma online, denumită Portal Medical, înregistrează o continuă creștere a numărului de utilizatori din Sibiu. Portalul Medical devine din ce în ce mai popular în rândul locuitorilor din Sibiu, care își creează conturi pentru a beneficiaRead More

Premieră absolută. Peste 10.000 de pasageri au călătorit pe Aeroportul Internațional Cluj, într-o singură zi

Premieră absolută. Peste 10.000 de pasageri au călătorit pe Aeroportul Internațional Cluj, într-o singură zi

Știri 06/04/2023 at 15:06

„Aeroportul Internaţional Cluj continuă să înregistreze creşteri semnificative ale traficului de pasageri, înregistrând în primul trimestru din 2023 aproximativ 600.000 de pasageri, în creştere cu 6% faţă de trimestrul I al anului 2019, care a reprezentat cel mai bun din istoria aeroportului clujean şi în creştere cu 80% faţă deRead More

Peste un milion de permise de conducere eliberate anul trecut

Peste un milion de permise de conducere eliberate anul trecut

Știri 18/02/2023 at 18:38

Ministerul de Interne transmite că, anul trecut, au fost emise 1.073.522 permise de conducere (faţă de 958.985 în anul 2021), dintre care 317.292 permise au fost eliberate ca urmare a susţinerii examenului prevăzut de lege (cu aproximativ 30% mai mult faţă de 2021), informează AGERPRES. Foto: Mesagerul de Sibiu DeRead More

Cum se explică scăderea numărului de maghiari din Transilvania

Cum se explică scăderea numărului de maghiari din Transilvania

Politică 04/01/2023 at 12:17

Scăderea populaţiei maghiare din Transilvania se explică şi prin dubla cetăţenie acordată de Guvernul de la Budapesta, susține fostul președintele al UDMR, Markó Béla. Potrivit Recensământului populației și locuințelor 2021, numărul persoanelor de etnie maghiară din România a scăzut în 10 ani cu 225.000. Astfel, comunitatea maghiară din România însumeazăRead More

Crește din nou numărul de paturi din zona verde a SCJU Sibiu

Crește din nou numărul de paturi din zona verde a SCJU Sibiu

Sănătate 02/06/2022 at 10:42

Scăderea constantă a numărului de cazuri grave și foarte grave de infectare cu SARS-Cov2, care necesită internare în cadrul SCJU Sibiu, a determinat reorganizarea structurii temporare a celei mai mari unități sanitare din județ cu scopul de a gestiona eficient activitatea medicală.

Mai multe paturi pentru pacienții non-Covid la Spitalul Județean

Mai multe paturi pentru pacienții non-Covid la Spitalul Județean

Sănătate 28/03/2022 at 13:06

Pentru a răspunde cât mai eficient nevoilor pacienților iar cetățenii județului să beneficieze de servicii medicale prompte Spitalul Clinic Județean de Urgență crește capacitatea de internare și tratare în zonele non-Covid! În acest sens a fost avizată: Creșterea numărului de paturi „verzi” de la 736 la 798! Scăderea numărului totalRead More

FOTO, VIDEO: Gândește! Nu este o glumă! Apelul fals la 112 se pedepsește!

FOTO, VIDEO: Gândește! Nu este o glumă! Apelul fals la 112 se pedepsește!

Evenimente 25/02/2022 at 10:59

În ultima perioadă, la nivelul Poliției Române, au fost semnalate apeluri la numărul de urgență 112, prin intermediul cărora persoane necunoscute sesizează amplasarea unor dispozitive explozive în diverse locuri, inclusiv unități de învățământ.