Coronavirus în școli: Încă un profesor la spital și 90 de elevi și cadre didactice în carantină, față de ieri
Inspectoratul Școlar Județean Sibiu transmite că astăzi se înregistrează următoarea situație:
Inspectoratul Școlar Județean Sibiu transmite că astăzi se înregistrează următoarea situație:
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a adoptat azi Hotărârea 48/2020 cu privire la modificarea scenariilor în cadrul unor unități de învățământ.
Conform Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, astăzi în școli se înregistrează următoarea situație:
Inspectoratul Școlar Județean Sibiu transmite că astăzi se înregistrează următoarea situație:
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat azi decizia privind suspendarea activității în unitățile de învățământ preuniversitar în care sunt organizate secții de votare pentru alegerile locale.
Azi a avut loc Ședința Extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență în cadrul căreia s-au adoptat o decizie cu privire la suspendarea unor formațiuni de cursuri sau suspendarea cursurilor la nivelul întregii unități de învățământ, precum și o altă decizie privind modalitățile de comunicare a evoluției COVID-19 înRead More
Astăzi, 21 septembrie a.c conform datelor oferite de Inspectoratul Școlar Județean Sibiu situația persoanelor spitalizate și a persoanelor izolate/carantinate din sistemul de educație este următoarea:
27 cadre didactice, 96 elevi, 3 persoane din cadrul personalului didactic auxiliar și 3 persoane din cadrul personalului nedidactic din unitățile de învățământ din județul Sibiu lipsesc de la activitățile didactice din cauza SARS-CoV-2.
Emoțiile pe care le trăim alături de copiii care, astăzi, pășesc cu pași timizi într-un nou an școlar sunt firești, dar și încărcate de îngrijorarea părinților pentru copiii lor, a declarat deputatul PNL de Sibiu Nicolae Neagu.
Toţi cei 1.440 de elevi din municipiul Sibiu care figurau joi în scenariul roşu vor putea să înceapă de mâine cursurile, fie în formă hibrid, fie se întorc în clase, după ce Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a fost nevoit să îşi schimbe decizia, la intervenţia Primăriei, care aRead More
Primăria face unele clarificări cu privire la școlile din municipiul Sibiu care au adoptat scenariul roșu.
Cu siguranță, educația este nu doar un subiect fierbinte în zilele premergătoare începerii unui an școlar în condiții cu totul speciale, ci și o temă care trebuie să fie permanent în atenția societății și a guvernanților cu putere de decizie!
Autoritățile au publicat decizia privind deschiderea școlilor. Iată hotărârea și scenariul pentru fiecare școală.
Azi a avut loc ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență în cadrul căreia s-a prezentat situația epidemiologică la nivelul județului Sibiu de către Direcția de Sănătate Publică Sibiu, iar Inspectoratul Școlar Județean a prezentat situația privind scenariile pentru fiecare unitate de învățământ pentru începutul de an școlar 2020-2021.
Primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor, candidat din partea Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR) pentru al doilea mandat, a declarat aseară că ar prefera ca anul şcolar să înceapă după organizarea alegerilor locale.