Let’s Do It, Săcădate!
Membrii si voluntarii Asociației Vatra Satului Săcădate au fost ieri prezenți la una din cele mai mari mișcări sociale din România.
Membrii si voluntarii Asociației Vatra Satului Săcădate au fost ieri prezenți la una din cele mai mari mișcări sociale din România.
Cei ce au trecut pragul Casei Muzeale „Vatra Satului Săcădate” pentru a participa la primul brunch organizat în parteneriat cu Asociația My Transylvania, sâmbăta trecută, au fost întâmpinați cu „mare găteală” într-o gospodărie autentic țărănească, de secol XIX, recent inaugurată.
Aproximativ 100 de persoane, venite atât din țară, cât și din străinătate, au participat, ieri, la primul brunch transilvănean organizat în casa muzeală din Săcădate.
Localnicii o numesc o minune, turiștii – un pașaport către frumosul sat tradițional din Țara Oltului, iar voluntarii care i-au dat viață au botezat-o „Casa Muzeală «Vatra Satului Săcădate»“.
Localnicii o numesc o minune, turiștii – un pașaport către frumosul sat tradițional, iar ceilalți – Casa Muzeală „Vatra Satului Săcădate”. S-a deschis astăzi, de dimineață, cu binecuvântarea preotului și întru bucuria zecilor de săteni strânși de la mic la mare.
Asociația „Vatra Satului Săcădate” va inaugura Casa Muzeală din Săcădate, sâmbătă, 28 iulie, începând cu ora 10.00.
Experimente sub umbrela „Magic Science“ și activități de dezvoltare emoțională au avut loc în săptămâna „Școala Altfel“ la Săcădate.
Elevii clasei a II-a B, de la Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” Sibiu, conduși de profesoara pentru învățământ primar Dorina Călin, au participat la un atelier de învățare și explorare la Școala Gimnazială Avrig, structura Săcădate. unde au fost primiți cu mult drag de profesoara pentru învățământ primar Simona Menning șiRead More
De 1 Martie, toate doamnele și domnișoarele din Săcădate au primit mărțișoare și felicitări confecționate de elevii școlii din sat, împreună cu un buchețel de ghiocei, de zâmbete și voie bună.
Seara sfântă de Crăciun a adunat cu multă bucurie și emoție comunitatea din Săcădate, români și maghiari deopotrivă, să vestească nașterea pruncului Iisus.
Asociația „Vatra Satului – Săcădate” le-a oferit daruri vârstnicilor din Săcădate și copiilor de la asociația Dare to Care din Cornățel.
Începând cu acest an, Asociația Vatra Satului Săcădate își propune să premieze, an de an, tinerii din comunitate cu rezultate bune la învățătură, în special la admiterea la liceu și facultate.
Asociația Vatra Satului Săcădate a adus bucurie în rândul micuților din comunitate.
Primăvara a venit și la Săcădate. De 1 Martie, membrii asociației „Vatra Satului – Săcădate“, împreună cu elevii din sat, alături de profesoarele Simona Menning și Florența Morariu, au adus zâmbete și bucurie în sufletele mamelor și bunicilor, oferindu-le mărțișoare, felicitări și buchetele de ghiocei.
În toiul iernii, voluntarii inimoși de la Asociația Vatra Satului Săcădate s-au mobilizat pentru a le da o mână de ajutor localnicilor la curățatul zăpezii.