Țăranul român de la Război la Unire

Oferta cultural-turistică pe care Muzeul ASTRA a pregătit-o pentru anul acesta continuă cu evenimentele desfășurate în cadrul proiectului „Țăranul român de la Război la Unire“.

În acest context, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului vor avea loc în acest sfârșit de săptămână animații culturale și scenarii de reconstituire istorică, ilustrative pentru memoria Primului Război Mondial, și pentru cadrul general al proiectului României Centenare.

Eroul anonim

„Țăranul român este personajul principal al evenimentelor care au generat actul Unirii de la 1918. Oltean, ardelean, moldovean, dobrogean, moț, muntean sau indiferent de zona de proveniență, țăranul român a luptat și, în repetate rânduri, și-a dat viața pentru idealul de care noi ne bucurăm în prezent: libertatea. Scenariile de reconstituire istorică, tradițiile din viața țăranului chemat la oaste,  atelierele culinare și spectacolul folcloric ce se vor desfășura duminică, 7 octombrie, în Muzeul ASTRA și vor aduce în prim plan aspectele esențiale din traiul cotidian al țăranului român, confruntat cu drama Marelui Război. Vorbim despre ritualuri arhaice avându-l ca personaj central pe țăranul chemat la cătănie, momente de repaus ale combatanților și de pregătire a hranei la bucătăria de campanie. Se vor organiza și ateliere de pregătire a tranșeelor și a zonelor de luptă cu echipamente și materiale de recuzită specifice, destinate ilustrării acțiunilor de front“, a declarat Lucian Robu, șef secție Conservare Bunuri Culturale Muzeul ASTRA.

Proiect inclus în Programul Centenar

Marele Război se va regăsi și în secvențele de pregătire a familiilor și a gospodăriilor aflate pe linia frontului, ilustrându-se scenarii cu încartiruire de trupe. Animațiile culturale sunt organizate de Muzeul ASTRA în parteneriat cu Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu“ din Sibiu, incluzând Muzica Militară a AFT, cu participarea soliștilor: Răzvan Năstăsescu, Ovidiu Homorodean, Cosmin Verde, Ion Chiș, Călin Hăndăbuț și Sebastian Stan, a membrilor Ansamblului Veteranii Junii Sibiului și a Ansamblului Folcloric Ceata Junilor din Sibiu.

„Țăranul român de la Război la Unire“ este o inițiativă derulată prin Programul Centenar, finanțată de Ministerul Culturii și Identității Naționale, Departamentul Identitate Națională – România Centenară.


Programul animațiilor și scenariilor

 

Ora 14.00

Scenariul plecării țăranului pe front

Secvențe folclorice ilustrând cântece de cătănie, jocul la șură și reconstituirea ritualului cămeșii celui plecat pe front, cu participarea pr. prof. Constantin Necula, toate acestea desfășurate în gospodăriile din sectorul Lemn: Călinești-Berbești, Hodac, Straja, Stolojani, Obârșa-dogar. Participă soliștii: Răzvan Năstăsescu, Ovidiu Homorodean, Cosmin Verde, Ion Chiș, Călin Hăndăbuț și Sebastian Stan, membrii Ansamblului Veteranii Junii Sibiului; membrii Ansamblului Ceata Junilor.

Reconstituiri istorice și ateliere ilustrative pentru viața țăranului-soldat pe front/ateliere culinare

Locații:

· zona de tranșee din proximitatea gospodăriei din Nereju; zona corturilor –  gospodăria Poiana Perișani;

· ateliere de amenajare a spațiilor de luptă, organizarea postului de mitralieră, a locațiilor de tragere, secvențe de instrucție în zona tranșeelor din proximitatea gospodăriei Nereju; ilustrarea vieții cotidiene a țăranilor-soldați în tranșee;

· secvențe cu Muzica Militară a AFT Sibiu, aleea sector Lemn, cu deplasare la finalul scenariilor spre concertul de la scena de pe lac;

· ateliere de campare a soldaților într-o gospodărie țărănească din spatele frontului: pregătirea echipamentelor de luptă, scenarii cu soldații în repaus; povestea scrisorilor către cei de acasă, gospodăria din Nereju;

· scenarii ce ilustrează importanța spitalului de campanie (cortul medical) din timpul războiului, în proximitatea gospodăriei Poiana Perișani;

· scenariul cu jandarmul rural, pe aleea sector Lemn;

· scenarii de luptă pe zona de interacțiune a sectorului Lemn;

Ateliere culinare, începând cu ora 12.00

· Hrana soldatului – reconstituiri ale alimentației de front din Primul Război Mondial, gospodăria din Nereju,

· Mâncare de fasole la cazan; hrană rece din ranița soldatului

· Mâncăruri din satele Primului Război Mondial – hrana țăranului acum 100 de ani, Târgul de Țară

· Borș de cartofi cu orez și mâncare de mazăre cu afumătură

Spectacolul folcloric – scena de pe lac, ora 16.00. Soliști: Răzvan Năstăsescu, Ovidiu Homorodean, Cosmin Verde, Ion Chiș, Călin Hăndăbuț și Sebastian Stan. Alături de membrii Ansamblului Veteranii Junii Sibiului și membrii Ansamblului Ceata Junilor, Muzica Militară a AFT Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*