„Tom Degețel“, în lectura pivotului Rareș Uță!

În pauză competițională, pentru a face loc turneului final al Cupei României și apoi meciurilor echipelor naționale, CSU Sibiu continuă acțiunile de promovare a baschetului și a mișcării în general în rândul elevilor, așa cum ne-a obișnuit de ani buni.

foto: facebook/CSU Sibiu

Ieri, de Ziua Națională a Lecturii, Rareș Uță, un fan declarat al scriitorului rus Fiodor Dostoievski, a răspuns invitației Bibliotecii Județene Astra Sibiu de a fi alături de elevii clasei a III-a A de la Școala „Regina Maria“. Le-a citit „Tom Degețel“ și „Fata cu părul de aur“ și i-a invitat la primul meci din Sala Transilvania, cel din 18 martie, cu CSM ABC Athletic Constanța.

„Iubim sportul și credem că performanța nu o poți atinge decât îngrijindu-te și de educație. Sportivii noștri „bat“ mingea, dar și citesc.

Rareș Uță, de exemplu, adoră cărțile lui Dostoievski. Astăzi a citit însă două povestioare din „Tom Degețel“ și “Fata cu părul de aur“. Și le-a citit copilașilor din clasa a III-a A, a Școlii Regina Maria din Sibiu, extrem de entuziasmați și atenți, de Ziua Lecturii.

Ne-am bucurat să aflăm că micuții citesc, dar iubesc și practică, aproape toți, un sport: baschet, fotbal, atletism sau călărie!

Felicitări, copilași! Viitorul arată splendid!

Și pentru că ne-am bucurat atât de să fim împreună, i-am invitat, în aceeași formulă, la următorul meci de pe teren propriu, al echipei noastre!

Mulțumim celor de la Biblioteca Astra Sibiu pentru invitația de a fi parte din proiectul dedicat de „Ziua lecturii”!“, a transmis CSU Sibiu.

La lotul național

Pivotul CSU Sibiu se va prezenta azi la reunirea lotului național la Pitești, sub comanda selecționerului Dragan Petricevic. Reprezentativa masculină a României va disputa două partide din cadrul Grupei F din runda secunda a FIBA Eurobasket 2025 Pre-Qualifiers, pe 23 februarie cu Bulgaria și pe 26 februarie cu Cipru.

Până în acest moment, s-au disputat patru etape din Grupa F, iar echipa României ocupă locul 3, cu o victorie și 3 înfrângeri, fiind devansată în clasament de Portugalia (neînvinsă) și Bulgaria (3 victorii și o înfrângere). Conform FIBA Europe, câștigătoarele celor trei grupe din faza secundă a precalificarilor, împreună cu Cipru, țara co-organizatoare a Eurobasket 2025, vor avansa direct în FIBA Eurobasket 2025 Qualifiers, în vreme ce restul echipelor (n.n. – opt echipe din Second Round și patru echipe din First Round) vor juca într-o ultimă fereastră programată pentru august 2023 pentru stabilirea ultimelor naționale care vor intra în posesia vizelor pentru FIBA Eurobasket 2025 Qualifiers.

Blumbergs și Rinkevicius

CSU Sibiu va da loturilor naționale, în această perioadă, încă doi oameni. Cu prestații bune și foarte bune în acest sezon, Roberts Blumbergs a fost convocat în premieră la lotul naționalei de seniori a Letoniei, țară calificată deja la  turneul final al FIBA World Cup 2023, având 7-1 bilanț în grupa I. Letonia întâlnește Turcia, pe 24 februarie, și Grecia pe 27 februarie.

La acțiunea naționalei sale va merge și lituanianul Tomas Rinkevicius. Antrenor al echipei CSU Sibiu, acesta face parte din staful echipei naționale a Lituaniei în postura de antrenor asistent. Lituania este și ea calificată la turneul final din acest an, urmând să joace în această perioadă cu Ungaria (23 februarie) și Franța (26 februarie).

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*