Tot mai mulți sibieni vindecați de coronavirus de la o zi la alta

În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent s-au făcut 1316 de teste. În ceea ce privește numărul de persoane confirmate în urma testării SARS CoV-2, în județul Sibiu sunt 195 de persoane confirmate pozitiv și 543 de persoane confirmate negativ.

Până azi au fost declarate vindecate și externate 41 de persoane, iar 15 persoane au murit din rândul celor confirmate pozitiv.

  • sunt 1099 persoane izolate și 231 persoane în carantină
  • în ultimele 24 de ore au fost 159 de apeluri pentru informații, în contextul COVID-19
  • pompierii militari de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” au răspuns la 44 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu la 125 de solicitări
  • ieri, polițiștii și 11 efectivele MApN au avut 72 de misiuni specifice în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.
  • s-au dat 86 de sancțiuni în valoare de peste 139.000, din care 60 pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației și 26 sancțiuni contravenționale pentru alte fapte, în context COVID 19.
  • 8 persoane au fost conduse în centrele de carantină, iar 1016 persoane au fost verificate cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse, nefiind identificate persoane care nu au respectat măsura izolării; în schimb 60 de persoane nu au respectat interdicțiile privind deplasarea/libera circulație.
  • 7 societăți comerciale și PFA au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor impuse în timpul stării de urgență
  • 80 de jandarmi au avut 8 misiuni independente și au dat 16 sancțiuni în valoare de 21.600 lei, pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației persoanelor în afara locuinței sau gospodăriei.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*