„Trafic greu“ în eșaloanele superioare / O perioadă plină de schimbări la conducerea unor instituții locale / Cum vor putea noii șefi să gestioneze situația?

Furtuna s-a abătut în instituțiile Sibiului. Cu o viteză fulminantă, se caută vinovați pentru morții Covid, se derulează anchete și se taie capete. În văzul lumii sau împinși din culise, vin la șefie reprezentanții câștigătorilor la alegerile locale. Cum altfel și-ar putea impune politica de partid și cea de guvernare?

Cel mai zgotos spectacol, ca mai toate show-uri memorabile din ultima vreme, s-a dat pe scena Spitalului Județean Sibiu.

Adio, Liliana!

Deși a fost inițial rugată, apoi somată și ulterior de-a dreptul forțată să-și dea demisia pe criterii de performanță, dr. Liliana Coldea, managerul ajuns printr-un concurs cu cântec la cârma Spitalului Județean, s-a încăpățânat să rămână în piesă până la ultimul act. Nu a demisionat decât atunci când s-a văzut hulită din toate părțile iar părăsirea scenei a fost unica varianta salvatoare pentru propria-i piele. Acuzațiile aduse pentru propriul act de management sunt extrem de grave. În spatele ambalajului de neprofesionalism, atât autoritățile, cât și sibienii acuză haosul care a adus mulți morți la Județean.

„Deficiențele managementului actual de la Spitalul Județean se văd în criza evidentă din Sibiu. Prin urmare, Alianța USR PLUS solicită Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, Departamentului pentru Situații de Urgență și Ministerului Sănătății să desemneze conducere militară la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu și la Direcția de Sănătate Publică Sibiu.

Considerăm că este singura soluție pentru ca în Spital și la DSP să avem un management corect și eficient în gestionare crizei de sănătate publică prin care trecem, în condițiile în care rata de infectare din județul nostru continuă să crească zi de zi. În acest moment, nu se poate organiza un nou concurs, iar conducerile militare s-au dovedit a fi eficiente în cazurile crizelor de la Suceava, Deva sau DSP București.

Spitalul și DSP au nevoie de un management independent de factorii politici, care poate să ia decizii în interesul pacienților, să găsească soluții rapide și funcționale care să pună ordine rapidă în haosul deja creat. De asemenea, revenim asupra solicitării noastre de vineri și reamintim necesitatea testării de urgență a cadrelor medicale care lucrează în cadrul Spitalului Județean Sibiu, dar și în toate celelalte spitale suport Covid19 din Municipiu și județ.

După încetarea stării de criză, cerem ca următorul manager al Spitalului și următorul manager al DSP Sibiu să fie aleși strict pe criterii de competență și management“, se precizează într-un comunicat USR Sibiu.

Despre Liliana Coldea au apărut, în ultimele zile, zvonuri potrivit cărora și-ar fi „cazat“ propria mamă la Terapie Intensivă încă din luna mai, pentru a beneficia de îngrijire gratuită și profesionistă. Dacă informațiile sunt adevărate sau nu, cert este că directoarea demisionară nu are nimic să-și reproșeze și s-a întors la Spitalul CF, unde se va ocupa… de pacienții Covid.

Militari la DSP

Rugile unora au fost ascultate, iar la conducerea Direcției de Sănătate Publică a venit, ca pe vremea războiului, armata. După plecarea – cu coada între picioare – a doctorului Gabriel Budescu, destinele sănătății județului Sibiu au fost preluate în premieră de o conducere militară, noul director general fiind numit medicul colonel Daniel Chelcea, până acum director medical al Spitalului Militar de Urgenţă din Sibiu.

Tot la capitolul plecări rapide, merită amintită demiterea subprefectului Rareș Macrea. Rămas singur, după îmbolnăvirea cu Covid a prefectului Mircea Crețu, Rareș Macrea nu a impresionat pe nimeni cu política sa de administrare a pandemiei. Așa ca Guvernul, prin vocea vicepremierului Raluca Turcan și a secretarului de stat Raed Arafat, l-a trimis acasă.

Presiunii pandemice i-a cedat și dr. Bogdan Csillag, șeful Unității Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Sibiu. Copleșit de numărul mare de cazuri și tensiunea din rândul colegilor, acesta a demisionat.

Personaje noi la Primărie și Inspectoratul Școlar Sibiu

Voturile sibienilor de la sfârșit de septembrie au dat credit organizației județene a PNL Sibiu. Astfel, planul local de dezvoltare va fi pus la bătaie împreună cu câteva figuri noi. Unul dintre cele două fotolii de viceprimar a fost ocupat de liberalul Alexandru Dumbravă. „Sunt onorat să servesc interesele Sibiului în calitate de consilier local și viceprimar al municipiului Sibiu. Este o provocare de care nu demult nu mă așteptam să am parte, dar pe care o primesc cu toată responsabilitatea și cu toată dragostea și respectul pe care le port acestui oraș și cetățenilor săi. Împreună cu colegii din PNL vă mulțumim tuturor sibienilor pentru încrederea acordată și vă asigurăm de dorința și disponibilitatea noastră de a munci mereu pentru un Sibiu cu adevărat european. De asemenea, colegilor din învățământ le spun azi că nu au pierdut un coleg. Rămân, indiferent unde m-aș afla, colegul și prietenul vostru, gata în orice clipă să mă angajez în orice efort necesar pentru a moderniza și aduce în pas cu vremea sistemul educațional“, a transmis Dumbravă.

În locul său, la șefia Inspectoratului Școlar Județean a trecut, cu „binecuvântarea“ PNL, Monica Munteanu, care din decembrie anul trecut era inspector școlar pentru învățământul particular și alternative educațioale.

COLONEL DANIEL CHELCEA | director DSP Sibiu„În primul rând o să fie o perioadă în care o să analizez resursele şi problemele şi greutăţile de acolo. Sper ca perioada asta să fie extrem de scurtă, cât de scurtă, în funcţie de ce găsesc. O să merg pe teren, o să văd spitalele, o să văd pe cine ne putem baza, ce putem să facem acolo. Ca şi măsuri, când o să am o imagine clară, atunci o să discutăm despre ele.”

Dana MUNTEANU

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*