TRAGEDIE fără margini! O mamă s-a aruncat de la etajul 10 împreună cu copiii ei. Cei trei au murit

O femeie s-a aruncat în gol împreună cu cei doi copii ai săi, de la etajul zece al unui bloc din Timişoara. Din nefericire, mama împreună cu cei doi copii au murit.

O femeie împreună cu cei doi copii, un băiat de 3 ani şi o fetiţă de 6 ani, au căzut de la etaj, într-un bloc cu 10 niveluri din Timişoara.

„La sosirea echipajelor de intervenţie, au fost găsite trei victime căzute de la înălţime (bloc cu 10 etaje, nu se cunoaşte nivelul de la care au căzut), un adult de sex feminin cu vârsta de 33 ani şi un copil (băiat, aproximativ trei ani), care prezintă leziuni incompatibile cu viaţa, şi un copil (fată, aproximativ şase ani), care prezintă semne vitale şi i se acordă primul ajutor medical”, a anunţat purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea, potrivit Monitorul de Cluj.

La locul evenimentului s-au deplasat echipaje ale Detaşamentelor 1 şi 2 de Pompieri Timişoara cu o autospecială de primă intervenţie şi comandă A200, o ambulanţă SMURD tip C cu medic, o ambulanţă SMURD tip B, o motocicletă SMURD şi şapte subofiţeri. Poliţia Timiş a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul femeii de 33 de ani care s-a aruncat de la etaj cu cei doi copii în Timişoara.

Iniţial, poliţiştii Secţiei 3 Timişoara au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe bulevardul Dâmboviţa au fost găsite trei persoane în stare de inconştienţă.

Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat că o femeie de 33 de ani s-ar fi aruncat de pe un bloc cu 10 etaje împreună cu cei doi copii (o fetiţă de şase ani şi un băieţel de trei ani). Cele trei persoane au decedat, a transmis Poliţia Timiş.

A fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, cercetările fiind continuate în vederea clarificării tuturor cauzelor şi condiţiilor producerii incidentului.

Opinia Timișoarei scrie că tatăl copiilor a fost anunțat de polițiști despre nenorocire. Bărbatul de 36 de ani se află în Austria la muncă și urma să se întoarcă în țară pentru a se recăsători cu mama micuților.

Cei doi divorțaseră în urmă cu mai multă vreme, femeia a încercat să-și refacă viață alături de alt bărbat, însă, după un timp, și-a dat seama că încă îl iubește pe cel cu care avea copiii.

Sursa foto: Spy News

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*