TRAGEDIE ! Un tânăr a murit și alți doi se află în comă, după ce au consumat droguri la un festival de muzică din București

Un tânăr a murit și alte două persoane sunt în comă la spitalul Floreasca, din cauza unei supradoze de droguri, anunță Monitorul de Cluj.

Un tânăr a murit în urma unei supradoze de droguri consumată la festivalul SAGA din București, în timp alți doi sunt în stare gravă la spital. De altfel, de la începutul festivalului nu mai puțin de 21 de participanți au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Organizatorii festivalului au trasnmis și un mesaj ferm după întâmplările nefericite:

„Pentru festivalul SAGA, siguranța participanților este cea mai importantă. De aceea, de fiecare dată luăm toate măsurile necesare pentru a preveni incidente de orice fel. La intrarea în perimetrul evenimentului, echipele de securitate controlează în detaliu fiecare persoană care accesează zona.

Ca o confirmare a poziției pe care o luăm, reprezentând totodată o constanță pentru noi, este și parteneriatul de anul acesta cu Agenția Națională Antidrog, care este prezență la eveniment cu puncte de informare, într-o campanie de prevenire a consumului de substanțe interzise.

SAGA Festival este complet împotriva consumului de substanțe interzise și are zero toleranță pentru posesia lor și un comportament de acest gen. De aceea se încearcă de fiecare dată, prin toate modalitățile, educarea publicului în acest sens.

În ceea ce privește evenimentele regretabile de vineri seară, menționăm faptul că echipajele SMURD și Ambulanță au acționat rapid pentru a le oferi primul ajutor persoanelor în nevoie, la fața locului și transport de urgență la spital.

SAGA Festival este despre muzică, despre întâlnirea cu prietenii, despre siguranță participanților și informarea acestora, de aceea face încă o dată apel către festivalieri să se bucure de experiență unui astfel de eveniment fără stimulente care le pot pune viață în pericol și fără orice altfel de excese care pot dauna sănătății și integrității fizice și morale”.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*