Traian Băsescu internat de urgență într-un spital din Paris după ce s-a simțit rău

Traian Băsescu ar fi fost internat de urgență în această dimineață într-un spital din Paris. Potrivit primelor informații, fostul președinte ar fi suferit un AVC, informează Antena 3.


Ulterior, potrivit surselor Antena 3, Traian Băsescu ar fi suferit complicații la inimă.
Săptămâna trecută, Traian Băsescu a fost la Spitalul Militar pentru niște investigații. Luni a plecat la Bruxelles, iar miercuri, când a primit sentința instanței de colaborare cu Securitatea i s-a făcut rău pe holul Parlamentului European.
A mers la spital la Bruxelles pentru investigații, s-a întors în țară, iar apoi a revenit la Spitalul Militar pentru alte investigații și a fost trimis la o clinică din Paris.
Fostul președinte a fost dus în capitala Franței cu un avion privat, în urma unui accident vascular cerebral, susțin surse apropiate familiei.
Este posibil ca Băsescu să fi suferit un AVC pe fondul stresului provocat de condamnarea de ieri, când Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că fostul președinte a colaborat cu Securitatea. Politicianul și-ar fi pierdut brusc auzul, acesta fiind semnul care a alertat familia.
Întrucât au apărut complicații la plămâni, medicii români au decis transferarea lui urgentă în străinătate, potrivit inpolitics.ro.
Săptămânile trecute, fostul președinte ar fi fost internat într-un spital din România.
Informația nu a fost confirmată până în acest moment,mai spune Antena 3.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*