„Transilvania Train“ oprește la Sibiu și Mediaș

Două agenții de turism au lansat proiectul „Transilvania Train“, primul tren turistic ce va funcţiona în ţara noastră și al cărui itinerariu include și municipiile Sibiu și Mediaș.

„Proiectul «Transilvania Train» îşi propune ca timp de patru zile, între 31 august şi 3 septembrie, să înconjoare pe calea ferată inima Transilvaniei şi să le permită turiştilor să experimenteze o întreagă paletă de culori şi senzaţii – workshop-uri tradiţionale, degustări la bordul trenului, concerte, cine în aer liber etc.“, a declarat Oana Pricop, din partea Free Spirit Travel.

Potrivit acesteia, trenul este unul închiriat de la CFR Călători şi special amenajat, cu trei vagoane de tip bar-bistro pentru aproximativ 200 de persoane. Acesta va pleca de la Braşov pe traseul Sighişoara – Mediaş – Alba Iulia – Sebeş – Sibiu – Făgăraş.
Tarifele pachetelor sunt de 650 sau 780 de euro de persoană. Pachetele includ: transport cu trenul pe tot parcursul celor 4 zile, 3 nopţi de cazare cu mic dejun inclus în hoteluri de 3 stele (pachetul Confort) sau de 4 stele (pachetul Premium), toate mesele incluse, workshop-uri tradiţionale, concert de muzică clasică în Piaţa Mică din Sibiu, concert de orgă la biserica din Sebeş, degustări de vinuri, pălincă şi alte preparate tradiţionale în tren, cină în aer liber la Avrig, intrările la obiectivele turistice, băuturile şi gustările din tren, precum şi toate activităţile din tren sau din oraşele de debarcare.
„Debarcând în gara Mediaș, vom porni în grupuri diferite către zonele unde se vor organiza activitățile. Aici, vom descoperi istoria meșteșugului țiglelor tradiționale, vom afla de ce învelitorile săsești rezistă vreme de sute de ani și vom învăța cum se deosebesc între ele. La masa de prânz ne vom aduna în mijlocul naturii și vom savura bucate tradiționale, iar după amiază vom cerceta arhitectura săsească, istoria locurilor, dar și biologia pajiștilor. Cursul de arhitectură și cel de biologie sunt susținute de un profesor universitar și de un doctorand, ceea ce înseamnă că te vei bucura de informații prețioase. De asemenea, în această zonă idilică, vei putea participa la un curs de artă fotografică, unde vei afla cum să surprinzi cât mai frumos peisajele care ți se aștern în fața privirii“, se arată pe site-ul proiectului.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*