Turcan cere Ministerului Educației să rezolve cinci priorități

PNL solicită Ministerului Educației să rezolve rapid problemele privind plagiatul doctoratelor și ale „Academiilor din Pușcării”, să accelereze licitațiile pentru manuale, să oprească concursurile pentru funcțiile de conducere din inspectorate și școli și să adopte Codul de Etică și Statutul Elevilor, a anunțat, astăzi, vicepreședintele Raluca Turcan, printr-un comunicat de presă.

Raluca Turcan

Raluca Turcan

Potrivit vicepreședintelui PNL, trebuie stopată criza noilor manuale, iar, în acest sens, liberalii cer Ministerului Educației să accelereze ritmul în care se fac licitațiile. „Încă un an în care elevii să învețe după programe noi, dar din aceleași manuale învechite este de nepermis”, a arătat Turcan.

O altă solicitare a PNL este ca elevii de clasa a XI-a și a XII-a să primească, așa cum prevede Legea educației naționale 1/2011, integral manuale gratuite, iar profesorilor și elevilor navetiști să li se deconteze integral sumele cheltuite pe transport în acest an.

PNL consideră că trebuie oprite concursurile pentru funcțiile de conducere din inspectorate și școli, a mai arătat Raluca Turcan, adăugând că în an electoral nu se pot organiza astfel de selecții deoarece există riscul major să continue punerea pe funcții a clientelei de partid și, în plus, trebuie să se schimbe metodologia și formatul testelor.

Liderul liberal a mai menționat că Ministerul Educației trebuie să adopte Codul de Etică și Statutul Elevilor, să pună în practică masteratul didactic, iar ministrul să prezinte în fața Parlamentului un raport privind starea învățământului.

PNL mai cere Ministerului Educației să rezolve transparent și cât mai rapid problemele privind plagiatul doctoratelor și ale „Academiilor din Pușcării” și debirocratizarea muncii profesorilor în școli, punerea unui accent mai mare pe nevoile elevilor.

„Dezinteresul, suficiența sau greșelile făcute în ultimii 25 de ani au făcut că România să fie pe ultimele locuri în toate clasamentele internaționale. Legea Educației Naționale a fost încălcată la vârf, modificată în interes personal, au fost politizate mai toate instituțiile de învățământ, elevii au fost lăsați fără manuale, fără banii necesari pentru decontarea navetei atât pentru ei, cât și pentru profesori. Greșelile și modificările făcute sunt resimțite zilnic de fiecare dintre noi”, a susținut Turcan.

PNL salută faptul că au fost puse în dezbatere planurile-cadru pentru învățământul preuniversitar și recomandă extinderea perioadei dezbaterilor pentru a primi opiniile tuturor cadrelor didactice, introducerea unui curriculum transdisciplinar și încurajarea profesorilor să facă ore în tandem pentru a maximiza rezultatele finale, a arătat vicepreședintele liberal.

„PNL are încredere ca Executivul majoritar tehnocrat nu va repeta greșelile făcute de precedentele Guverne! PNL va fi un partener solid al Guvernului Cioloș atât timp cât vor fi ajustate deficitele din educație. Fiecare zi de întârziere în rezolvarea acestor proiecte înseamnă degradarea sistemului de învățământ românesc”, a subliniat Raluca Turcan.


(AGERPRES)

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*