Tursib face precizări în privința accidentului de pe malul Cibinului (VIDEO)

Tursib și-a exprimat susținerea față de șoferul implicat în accidentul petrecut, în această dimineață, pe strada Malului, când un autobuz a fost cât pe ce să ajungă în râul Cibin.

„Astăzi, 23 mai 2021, în jurul orei 11, pe malul Cibinului în zona intersecţie cu strada Ion Neculce, un autobuz Tursib care executa traseul 1 şi se îndrepta spre Hornbach, a ieşit de pe carosabil şi s-a oprit în zona pasajului pietonal de pe malul Cibinului.

Din primele verificări, conducătorului auto i s-a făcut rău în timp ce conducea. În autobuz se aflau circa 30 de persoane. Nimeni în afara şoferului nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Compania de transport local Tursib doreşte să îşi prezinte întreaga compasiune şi părere de rău pentru acest eveniment tuturor pasagerilor aflaţi în acel moment în mijlocul de transport şi care au trecut prin momente dificile. Consecinţele acestui incident puteau fi mult mai grave, dar până la urmă ne bucurăm pentru faptul că nimeni nu a fost rănit.

De asemenea, ne exprimăm susţinerea faţă de colegul nostru, căruia îi urăm însănătoşire grabnică şi îl asigurăm de tot sprijinul nostru.

Dorim tuturor celor implicaţi în incidentul de astăzi de dimineaţă multă sănătate şi îi asigurăm de faptul că depunem toate eforturile pentru ca transportul public din Sibiu să se desfăşoare în condiţii cât mai bune”, se arată într-un comunicat al societății.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*