ULBS a intrat în Săptămâna Verde: „Iubim Sibiul, să-l lăsăm să respire!”

Săptămâna 6-11 iunie este una ”verde” pentru Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu.

Împreună cu Asociația E-Xplorator, ULBS a pregătit o serie de evenimente în care vor fi implicați atât studenții, cât și elevii. În cele șase zile vor fi organizate workshop-uri pe teme ecologice, întâlniri cu reprezentanți ai organizațiilor de mediu, dar și ateliere în care studenții vor învăța să transforme materialele reciclabile în obiecte ce pot fi folosite.

 În 9 iunie se va desfășura cea de a treia ediție a campaniei „Iubim Sibiul, să-l lăsăm să respire!”. Pentru o zi, toate cadrele didactice, angajații și studenții celor două instituții vor lăsa mașinile în parcare și vor veni la serviciu folosind mijloace de transport ecologice: biciclete, role sau pe jos.

„Iubim Sibiul, să-l lăsăm să respire!” este o campanie prin care Asociația E-Xplorator și  Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu, în parteneriat cu Academia Forțelor Terestre își asumă rolul de model și reprezentați activi în viața comunității. ”Noi am demarat această campanie, dar sperăm, și ne așteptăm, ca în anii viitori să ni se alăture și alte instituții sau companii din Sibiu. Ne dorim ca această campanie să devină un eveniment de masa, în care sibienii, angajați sau nu ai ULBS, ai altor instituții publice sau companii private, să renunțe, pentru o zi, la autoturisme, pentru a lăsa Sibiul să respire!”, a declarat prof. univ. dr. ing. Ioan Bondrea, rectorul Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu.

În cadrul campaniei vor fi plantate 300 de arbori și plante ornamentale, în spațiile verzi ale facultăților și căminelor ULBS. Anul acesta, în acțiunea de plantare vor fi implicați și elevii. Echipe de studenți vor merge în două licee din Sibiu unde, împreună cu elevii, vor participa la acțiunea de plantare.

Campania este co-finanțată de Primăria municipiului Sibiu și Consiliul Local Sibiu, prin Agenda Comunității.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*