ULBS, printre primele universități românești care primesc acreditare la nivelul studiilor doctorale

În perioada 19-23 iulie 2021, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu a fost evaluată, pentru prima dată, de către ARACIS în ceea ce privește IOSUD și domeniile de studii universitare de doctorat.

Consiliul Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) a finalizat în ședința din data de 30.09.2021 evaluarea externă a componenței organizatorice IOSUD (instituția organizatoare de studii universitare de doctorat) și a celor 15 domenii de studii universitare de doctorat în care sunt organizate programele de studii universitare de doctorat ale ULBS:  Calculatoare și tehnologia informației, Inginerie industrială, Inginerie mecanică, Inginerie și management, Cibernetică și statistică, Economie, Finanțe, Management, Drept, Filologie, Istorie, Teatru și artele spectacolului, Teologie, Matematică, Medicină.

Ca urmare a îndeplinirii sistemului de criterii, standarde și indicatori de performanță, rezultatele evaluării externe sunt de menținere a acreditării.

Această reușită certifică gradul maxim de recunoaștere obținut de către școala doctorală a ULBS pe toate cele trei componente evaluate: capacitate instituțională, eficacitate educațională și management al calității.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*