Un business profitabil, gestionat din fața computerului (P)

Printre cele mai dezirabile afaceri vehiculate în cercurile antreprenorilor din România sunt cele desfășurate pe platforma Amazon.

Comerțul online ia tot mai mult locul celui tradițional și permite obținerea unor venituri mari în timp foarte scurt. Însă apar și provocări la fel de mari cum ar fi schimbările rapide și bruște ale pieței sau ale cumpărătorilor. Pentru a face față mediului online trebuie ținut pasul cu ultimele noutăți, ceea ce impune poziționarea în cele favorabile contexte.

La o primă vedere, pare o schemă simplă – antreprenorul identifică o nișă de piață, pe care o exploatează, corelând cererea existentă pe piața din SUA cu un produs accesibil, provenit preponderent din China. De rest se ocupă Amazon, inclusiv de promovare, iar profitul nu este deloc neglijabil. Dar deținerea know-how-ului este esențială în demararea și desfășurarea acestei afaceri, pentru a evita riscurile și a asigura succesul celui implicat în acest demers.

”În afacerile online totul se întâmplă repede și au loc schimbări mari uneori de pe o zi pe altă, explică Peter Lazea, antreprenor pe platforma Amazon, inițiator al grupului de suport „The Culture of Achievement”. Considerăm că rata de insucces în acest tip de business este mare, fără suportul pe care îl asigură un curs bine structurat și actualizat. De asemenea, pentru o dezvoltare organică, este recomandată afilierea la comunitățile de antreprenori, care se ghidează după principii și valori cumune”.

O poveste românească de succes

Adina Diana Roman și Peter Lazea au început un business pe platforma Amazon în urmă cu 3 ani. Afacerea s-a dovedit a fi una de succes, reușita datorându-se unui curs care se numește ”Amazing Selling Machine” (ASM). Pentru a sprijini românii care au demarat activitatea pe platforma Amazon, ei au format recent un grup de suport, „The Culture of Achievement”, care are scopul de a asigura un mediu interactiv și de susținere reciprocă pentru toți membrii săi.

În prezent, afacerea celor doi antreprenori români este prosperă, iar stilul lor de viață s-a schimbat foarte mult. “Nu mai este vorba doar despre business în viața noastră ci este vorba despre o misiune, explică Adina. Pentru noi este foarte importantă educația, atât emoțională cât și financiară și credem cu tărie că lumea poate deveni un loc mai bun. Dorința noastră, dar și a multora din grupul «The Culture of Achievement» este să contribuim, împreună cu alți antreprenori, la diverse proiecte educative, prin care să schimbăm percepția lumii, începând de la nivel național și, de ce nu, internațional”.

”Afacerea noastră a ajuns la un rulaj de peste 1 milion de dolari pe an și este în continuă creștere, povestește Peter, la rândul său. Am reinvestit mult în workshopuri, întâlniri și evenimente de business din care am învățat foarte multe și ne-am făcut în același timp numeroase relații de valoare, care au contribuit în mare măsură la succesul nostru. Prin grupul pe care l-am format recent, «The Culture of Achievement», care numără deja circa 80 de membri, vrem să împărtășim din experiența și cunoașterea dobândită. Dorința noastră este de a lărgi cât mai mult această comunitate pentru a ajuta cât mai mulți români să-și îndeplinească propriile vise”.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*