Un elicopter militar s-a prăbușit în nordul județului Sibiu! GALERIE FOTO

Un elicopter militar care a plecat de la baza militară din Câmpia Turzii spre Cincu s-a prăbuşit, în această dimineaţă, la limita dintre judeţele Sibiu şi Mureş. La bordul aparatului se aflau zece persoane, opt dintre acestea fiind decedate.

Ministerul Apărării Naţionale confirmă, printr-un comunicat de presă, că opt militari şi-au pierdut viaţa şi alţi doi au fost răniţi în urma prăbuşirii unui elicopter militar IAR-330 PUMA, astăzi, în jurul orei 10.40, pe raza localităţii Mălâncrav, din judeţul Sibiu. Potrivit MApN, elicopterul era de la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii şi se afla în misiune, urmând să participe la un exerciţiu în Poligonul Cincu.

Președintele Traian Băsescu a transmis un mesaj de condoleanțe în urma tragediei aviatice din județul Sibiu. ‘Doresc să-mi exprim regretul pentru tragicul accident petrecut astăzi în județul Sibiu în urma căruia și-au pierdut viața 8 militari și 2 au fost răniți. Este un moment trist pentru Armata României, pentru poporul român și pentru mine personal. Transmit sincere condoleanțe familiilor îndoliate și tuturor celor care le-au fost aproape! Totodată, le doresc însănătoșire militarilor răniți și îmi exprim solidaritatea cu familiile acestora!’, transmite Băsescu, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.

Unul dintre supraviețuitori are arsuri grave pe 40 la sută din suprafața corpului, însă nu are leziuni interne și are câteva leziuni maxilo-faciale care nu îi pun viața în pericol. Medicii de la Tg. Mureș au cerut ca militarul să fie transferat cât mai rapid la Spitalul de Arși din București. Și cel de-al doilea rănit are șanse bune să supraviețuiască. Surse din rândul salvatorilor spun că el este în stare bună, conștient, și prezintă doar fracturi ale mâinilor.



Specialiştii meteorologi nu cred că elicopterul s-a prăbuşit din cauza condiţiilor meteo. Mai mult, ei spun că „vizibilitatea era bună” în zona localităţii Mălâncrav, la ora 10.40, când a avut loc tragedia aviatică. „La Dumbrăveni, care era staţia cea mai apropiată, la ora aceea nu era niciun fenomen. Erau nori cu plafonul la 600 de metri. Vizibilitatea era mai mare de 10 kilometri. Cauza nu cred că a fost de natură meteo, dar la Nord, elicopterul zbura dinspre Câmpia Turzii spre Cincu. Pe lângă zona Târnăveniului, a trecut prin precipitaţii mixte. La Târnăveni era lapoviţă şi ninsoare, dar el s-a prăbuşit la 20 de kilometri după. Deci a trecut de Târnăveni unde era lapoviţă şi ninsoare, a trecut prin Dumbrăveni sau pe lângă, unde nu era nimic (niciun fenomen meteo n.r.). Vizibilitatea era bună”, a declarat pentru AGERPRES, Udo Reckerth, meteorolog previzionist de serviciu la Centrul Meteorologic Regional Transilvania Sud Sibiu.

Miniștrii Dușa și Oprea, la Mălâncrav

Pentru cercetarea împrejurărilor producerii evenimentului, la faţa locului s-a deplasat ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, însoţit de o comisie a Statului Major al Forţelor Aeriene, se arată în comunicatul MApN. Acesta a declarat că anunţul la 112 a fost făcut de unul dintre militarii aflaţi la bord. Dușa a mai precizat că elicopterul se îndrepta de la Câmpia Turzii spre Cincu şi s-a prăbuşit în apropierea poligonului, adăugând că în zona accidentului vizibilitatea este redusă.

Opt persoane au murit după prăbuşirea elicopterului militar în judeţul Sibiu, iar alte două au fost evacuate cu elicopterul SMURD ajuns de la Târgu Mureş, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu.

UPDATE – ISU SIBIU: OPT MORŢI ŞI DOI RĂNIŢI, ÎN URMA PRĂBUŞIRII ELICOPTERULUI

Opt persoane au murit după prăbuşirea elicopterului militar în judeţul Sibiu, iar alte două au fost evacuate cu elicopterul SMURD ajuns de la Târgu Mureş, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, Bianca Sabău, a spus, de asemenea, că acţiunea de căutare a elicopterului este coordonată de judeţul Sibiu, dar sunt implicate forţe şi din Mureş. „În accidentul aviatic s-au înregistrat opt persoane decedate, iar alte două victime au fost evacuate cu elicopterul SMURD de la Târgu Mureş, care a ajuns în zona accidentului”, a spus Bianca Sabău.

Ea a confirmat faptul că elicopterul s-a prăbuşit în zona denumită Stejăriş, între localităţile Iacobeni şi Mălâncrav, într-o zonă împădurită.

UPDATE  – Două persoane rănite în accidentul de elicopter

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, Bianca Sabău, a declarat pentru Mediafax că două persoane au fost rănite în accident și sunt transportate la UPU Sibiu. „Răniţii au suferit multiple arsuri”, a spus Sabău.

UPDATE – MAI: Două elicoptere SMURD şi o echipă de procurori militari şi criminalişti, la locul accidentului

Două elicoptere SMURD şi o echipă de procurori militari şi criminalişti din Inspectoratul General al Poliţiei Române au fost trimise, vineri, în judeţul Sibiu, la locul unde s-a prăbuşit elicopterul aparţinând Ministerului Apărării Naţionale, informează Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

Potrivit reprezentanţilor MAI, tot acolo se deplasează şi ministrul Afacerilor Interne, vicepremierul Gabriel Oprea.

„La acest moment, forţe ale Poliţiei Române, ISU Sibiu şi două elicoptere SMURD sunt în deplasare spre zona unde a avut loc impactul. Un al treilea elicopter este pregătit pentru intervenţie. Primele forţe ale poliţiei Române au ajuns deja la faţa locului”, a precizat sursa citată.

MAI precizează şi că a fost activat de urgenţă Centrul Operaţional de Comandă al Guvernului României şi Centrul de Comandă al MAI, pentru coordonarea acţiunilor de salvare a supravieţuitorilor şi cercetarea condiţiilor în care a avut loc accidentul.

UPDATE: ELICOPTERUL PRĂBUŞIT APARŢINEA BAZEI AERIENE 71 CÂMPIA TURZII
Potrivit unor surse din cadrul MApN, elicopterul prăbuşit în judeţul Sibiu aparţinea Bazei Aeriene 71 Câmpia Turzii. Sursele citate au mai spus că echipajul de zbor, format din trei persoane, era tot angajat al acestei baze.

În zona Poligonului Cincu are loc azi un exerciţiu militar la care participă militari români şi americani. În perioada 11-25 noiembrie, militari din unităţi şi mari unităţi subordonate Statului Major al Forţelor Terestre şi din unităţi ale Brigăzii 173 Aeropurtată a SUA participă, la Câmpia Turzii şi Cincu, judeţul Braşov, la Modulul de instruire ‘Rubicon 2014′, condus de Brigadă 6 Operaţii Speciale ‘Mihai Viteazul’.

În cadrul acestei activităţi, militarii se vor antrena în comun executând activităţi de instruire specifice unităţilor de paraşutişti, precum şi trageri cu armamentul de infanterie din dotare, arată Ministerul Apărării Naţionale.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*