Un nou serviciu public la Șelimbăr

Aleșii locali au votat înființarea Serviciului Public Comunitar de Evidența Persoanelor pentru cei peste 10.000 de locuitori ai comunei Șelimbăr.

Aici vor lucra trei funcționari, care vor deservi locuitorii Șelimbărului și ai satelor Mohu, Veștem și Bungard, în baza unui program ce va fi stabilit ulterior. „În prezent, locuitorii comunei Șelimbăr și satelor aparținătoare sunt deserviți din punct de vedere al evidenței persoanelor și ghișeu unic de către Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor al municipiului Sibiu. Pentru a solicita și primi documente de identitate – pașapoarte, permise de conducere auto, certificate de înmatriculare auto, plăci cu numere de înmatriculare, locuitorii comunei noastre sunt nevoiți să parcurgă o distanță semnificativă, să solicite la locurile de muncă învoiri, atât la depunere, cât și la ridicarea actelor de identitate noi sau în care au fost înscrise mențiuni privind adresa de reședință, situație care, corelată cu lipsa mijloacelor de transport care să circule regulat pe acest traseu și a costurilor generate de aceste deplasări, le determină greutăți”, menționează primarul Marius Grecu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*