Un weekend în Dumbravă, cât o vacanță la bunici!

Programul pregătit de Muzeul ASTRA pentru zilele de 2 și 3 septembrie începe cu „Plăcinte în sat”, un eveniment organizat în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, la Târgul de țară.

Astăzi și mâine, între orele 10 și 17, vor fi la Muzeul ASTRA cei de la Jules Bistro, care aduc preparate tradiționale ca plăcinta cu spanac și telemea de oaie, lichiu cu varză ori ceapă și hencleș.

Programul de animații culturale Animă ASTRA revine și în acest sfârșit de săptămână în Dumbrava Sibiului, între orele 10.00 și 18.00. Vizitatorii vor putea participa la ateliere meșteșugărești interactive de țesut, confecționat coșuri din răchită, instrumente muzicale, opinci, jucării și măști tradiționale.

Programul de animații culturale are rolul de a promova și de a susține cultura și arta tradițională, precum și de a pune în valoare patrimoniul muzeal din Dumbrava Sibiului, prin activități practice, cu scop educațional și de divertisment.

Accesul la toate atelierele se va face în baza biletului de intrare în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. Cei care doresc să participe în mod special la ateliere se pot înscrie la adresa de e-mail animaastra@muzeulastra.com.


PROGRAM ANIMĂ ASTRA

Sâmbătă, 2 septembrie 2017

10.00-18.00

  • Atelier de confecţionat coșuri din răchită – Gospodăria din Poiana Perișani
  • Atelier de țesut – Gospodăria din Poiana Sibiului
  • Atelier de confecționat opinci – Gospodăria din Săpânța
  • Atelier de confecționat jucării – Etno Tehno Parc
  • Atelier de confecționat instrumente muzicale – Târgul de țară

 

Duminică, 3 septembrie 2017

10.00-18.00

  • Atelier de confecţionat măști tradiționale  – Gospodăria din Nereju
  • Atelier de țesut – Gospodăria din Poiana Sibiului
  • Atelier de confecționat opinci – Gospodăria din Săpânța
  • Atelier de confecționat jucării – Etno Tehno Parc
  • Atelier de confecționat instrumente muzicale – Târgul de țară

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*