UPU este o zonă vitală. Apel DISPERAT al SCJU

În acest fel vor fi evitate aglomerările, se vor limita riscurile de transmitere a infecției precum și creșterea timpilor de așteptare iar activitatea personalului se va desfășura corespunzător, în vederea gestionării urgențelor medicale!
În acest sens, dl.Dr. Roșca, medicul șef al UPU Sibiu, transmite următoarele:
„Unitatea de Primiri Urgențe este o zonă vitală, unde sunt preluate traumele majore, cazurile extrem de grave de natură cardiologică, neurologică, cazurile chirurgicale Activitatea <verde> este permanent una intensă iar câteva minute pot face diferența între viață și moarte. Din păcate, creșterea solicitărilor pentru testarea Covid-19 din valul pandemic actual duce la aglomerarea serviciului, deși foarte mulți dintre cei care se adresează pentru testare nu prezintă caracteristicile unui urgențe majore. Către toți pacienții care nu au o situație medicală cu adevărat urgentă, care să le pună viața în pericol, adresez rugămintea să apeleze la medicii de familie pentru testare și la centrele de evaluare Covid-19 pentru gestionarea ulterioară a cazului. Astfel, în UPU vom putea prelua cu prioritate cazurile cu adevărat grave, atât din zona <verde> cât și din cea <roșie>, salvând cât mai multe vieți. Vă mulțumesc!”.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*