Uniunea Salvați România are o conducere tânără la Sibiu

Filiala județeană Sibiu a Uniunii Salvați România și-a ales conducerea, iar în aceste zile se ocupă de strângerea de semnături de susținere pentru participarea la alegerile parlamentare.Adunarea Generală a filialei  Sibiu s-a întrunit, zilele trecute, pentru alegerea președintelui, a celor trei vicepreședinți și a membrilor Biroului Permanent Local. În urma votului exprimat, președintele ales al filialei USR Sibiu este Raluca Amariei, iar vicepreședinții sunt Dan Ghiță, Alexandru Buiuc și Traian Belei. Din Biroul Local mai fac parte Remus Rațiu, Ramona Marian și Cătălin Mureșan. Anca Mălaiu, Marius Gruncă și Willy Schuster compun comisia de arbitraj, iar Ionuț Ghișe este cenzorul organizației.

14324571_1064884636899122_4176698518209838956_o

“Construim o filială puternică a USR la Sibiu. Suntem tineri, curați și determinați să dăm Sibiului șansa de a fi cu adevărat reprezentat în Parlament. Am încredere în oamenii care formează familia USR, din care facem și noi parte legal, de săptămâna trecută. Chiar dacă niciunul dintre noi nu a mai fost membru al unui partid politic, suntem specialiști în domeniul nostru de activitate: avem economiști, personal medical, juriști, profesori, ingineri, manageri. Și, ce e mai important, fiecare s-a implicat în felul său în viața comunității. În acest moment, obiectivul nostru principal este strângerea de semnături pentru a putea participa la alegerile din decembrie. Am început campania pentru un Parlament curat cu instalarea la Sibiu a patru corturi, unde îi așteptăm pe toți cei care vor o schimbare reală în România să ne susțină cu o semnătura”, spune Raluca Amariei, președintele USR Sibiu.
Uniunea Salvați România s-a constituit la nivel național în urma succesului înregistrat la alegerile locale din primăvară de Uniunea Salvați Bucureștiul și este reprezentată de Nicușor Dan și Clotilde Armand. Cel mai recent studiu de piață comandat de USR poziționează formațiunea ca a treia forță politică din România, cu o intenție de vot de aproximativ 9 la sută.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*