UNTOLD, premiat la Cannes pentru campania “PAY WITH BLOOD”

Campania PAY WITH BLOOD marca UNTOLD a primit premiul Silver Lion, la secțiunea PR, la cea mai prestigioasă competiție din industria creativității din Europa, Cannes Lions.
 Festivalul Internațional al Creativității “Cannes Lions” este considerat unul dintre cele mai importante evenimente de profil iar în acest an campania de donare de sânge, PAY WITH BLOOD a fost nominalizată la două categorii: PR și Media. Evenimentul din Franța se desfășoară în perioada 18-24 iunie și adună peste 10.000 de participanți din 90 de țări. Câștigarea unui trofeul Lion este considerată de specialiști ca fiind una din cele mai importante realizări în domeniul creativității și poziționarea la cel mai înalt nivel în industrie.

„Acest premiu demonstrează încă o dată puterea acestei campanii și impactul extraordinar pe care l-a avut pe plan internațional dar și național. “Pay With Blood” a fost o campanie la care s-a muncit foarte mult și ne bucurăm că rezultatele nu au întârziat să apară chiar și din partea celui mai important festival din industria creativității europene”, a declarat Adrian Chereji, Director Marketing și Comunicare UNTOLD.

Campania PAY WITH BLOOD  a fost organizată în parteneriat cu cea mai premiată agenție de publicitate din România, McCann Erickson.

„Mulți străini au profitat de pe urma legendei lui Dracula. Era timpul ca și românii să folosească acest lucru pentru o cauză nobilă. „Pay with blood” e o campanie care atrage atenția asupra unei probleme naționale: lipsa donatorilor de sânge. În același timp, poziționează UNTOLD încă de la prima ediție ca un festival matur, plin de creativitate, bine ancorat în cultura și în realitatea românească”, a spus Cătălin Dobre, Executive Creative Director McCann Erickson România.

Campania de donare de sânge va fi reluată și în acest an. Scopul proiectului este acela de a încuraja donarea de sânge dar și să tragă un semnal de alarmă cu privire la numărul mic de donatori de sânge în România. Dacă anul trecut campania a fost realizată doar în două orașe, Cluj și București, anul acesta proiectul va fi extins și în alte centre universitare. Și în acest an campania va fi dezvoltată alături de McCann Erickson precum și cu sprijinul platformei on line Și Eu Donez.

paz

UNTOLD 2016 va avea loc în perioada 4-7 august, iar pe scenă vor urca peste 150 de artiști internaționali de renume, dintre care: DIMITRI VEGAS&LIKE MIKE, AFROJACK, ARMIN VAN BUUREN, HARDWELL, MARTIN GARRIX, TIESTO, FAITHLESS, PAROV STELAR, Ummet Ozcan, Chase and Status DJ Set, Dannic, Dubfire Live: Hybrid, Dub Fx, Ella Eyre, James Arthur, Jamie Jones, Jeru the Damaja, Kwabs, Lost Frequencies, Mazde, Nahko and Medicine for the People, Netsky DJ Set, Pendulum & Verse DJ Set, Route 94, Rudimental DJ, Sasha, Scooter, Sharam, The Asteroids Galaxy Tour, Y’akoto.
UNTOLD a fost desemnat BEST MAJOR FESTIVAL în cadrul European Festival Awards 2015, eveniment ce a avut loc în Groningen, Olanda. O altă recunoaștere a venit din partea celui mai de seamă reprezentant național al industriei de marketing și comunicare, International Advertising Association Romania (IAA) care a oferit festivalului titlul de Brandul Anului 2015.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*