USR și PNL au susținut un amendament la legea bugetului de stat pentru reabilitarea bazinului Olimpia din Sibiu

Dan Barna, președinte USR și deputat de Sibiu, și vicepremierul Raluca Turcan au promovat un amendament la bugetul național pe anul 2020 pentru reabilitarea Bazinului Olimpia din Sibiu. Astfel, Guvernul a alocat suma de 500.000 lei din buget pentru reabilitarea celui mai mare bazin acoperit de înot din Sibiu.

„Am susținut împreună cu PNL reabilitarea Bazinului Olimpia, care este al comunității, al copiilor și al campionilor noștri și cred că ei merită cele mai bune condiții pentru a se bucura în continuare de înot, de sport. Este o victorie a fiecăruia dintre ei”, precizează Dan Barna.

Amendamentul prevede achiziția de filtre performante de apă (echipamentele de acum funcționează din 1979), achiziție unei centrale termice moderne care va asigura o temperatură ambientală optimă, achiziție boilere/puffere și schimbarea instalației de legătura dintre filtrele de apă și cele două bazine.

„De asemenea, educația și infrastructura sunt priorități ale USR pentru bugetul din 2020. USR a obținut aprobarea unui amendament care prevede mai mulți bani pentru întreținerea drumurilor și autostrăzilor. O creștere a bugetului inițial cu 80%, respectiv o suplimentare cu 160 milioane lei. Suplimentarea bugetului de întreținere a infrastructurii rutiere este necesară pentru a aduce cât mai multe din drumurile naționale la un standard acceptabil. În zona de educație, USR a reușit să obțină alocările necesare pentru expertiza seismică a școlilor și pentru dotarea a 400 de unități de învățământ cu grupuri sanitare”, informează biroul de presă USR Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*