Va afecta Brexit traficul Aeroportului Cluj? Debrețin, nu Budapesta, principalul competitor

Directorul general al Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj (AIAIC), David Ciceo a vorbit despre posibilele efecte negative pe care le-ar putea avea ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Deputaţii britanici vor vota înainte de Crăciun acordul de ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană, a anunţat premierul conservator Boris Johnson. „Vom duce Brexitul la bun sfârşit. Avem sprijin 100% şi putem realiza Brexitul înainte de Crăciun”, a declarat Johnson, în cadrul unei adunări la Sedgefield, în nord-estul Angliei, unde conservatorii au obţinut o victorie istorică.

David Ciceo admite că Brexitul ar putea coincide cu creșterea timpului de procesare pentru zborurile spre Londra. Directorul general al AIAIC a dezvăluit că se păstrează legătura cu Airports Council International (ACI) – organizația non-profit care reprezintă aeroporturile –, fiind solicitate deja Comisiei Europene și Marii Britanii să rămână facilitățile actuale, astfel încât să nu sufere pasagerii.

„București este cea mai bună rută a noastră, pe locul doi este Londra, pe locul trei este München. Ne interesează foarte mult ce se întâmplă cu Brexit, 15% din traficul nostru este în Marea Britanie. Nu sunt finalizate integral discuțiile în ceea ce privește aviația, nu cunoaștem dacă vor putea călători românii cu cărțile de idenditate sau cu pașapoarte. Ne interesează dacă românii vor avea drept de muncă în continuare, în ce condiții, s-ar putea să scadă traficul. Sunt multe detalii legate de vamă”, a recunoscut Ciceo, într-o emisiune radio.

BUDAPESTA NU MAI E COMPETIȚIE

Referitor la zborurile turistice, David Ciceo a precizat că destinațiile Antalya și Grecia, dar și Tunisia, respectiv Egipt rămân extrem de atractive pentru pasagerii Aeroportului Cluj. De asemenea, directorul general se bucură de faptul că tot mai puțini călători aleg Aeroportul Budapesta pentru zborurile intercontinentale, oferta locală fiind tot mai variată.

„Aeroportul Budapesta nu mai este un competitor, am recuperat circa un milion de pasageri de la Budapesta. Debrețin rămâne un competitor. Proiectul nostru intermodal de a ne lega de gară rămâne în continuare, suntem obligați și ca avantaj competitiv. BMW s-a dus la Debrețin pentru că au aeroport legat de gară. Ei s-au conectat, deși este aeroport privat, pe fonduri europene. Ar fi un avantaj extraordinar pentru toată Transilvania, facilitează accesul pasagerilor”, a precizat David Ciceo.

„Aeroportul din Debrețin oferă foarte multe destinații și se adresează Transilvaniei. Ne limitează aria noastră, mulți pasageri din Satu Mare, Sălaj, datorită destinațiilor, au de ales între Debrețin și Cluj. Avem competiție și cu Oradea, Satu Mare, Târgu Mureș, Baia Mare, strategia noastră de marketing trebuie să fie foarte agresivă, să ne promovăm destinațiile”, a conchis David Ciceo.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*