Va fi cercetat în libertate, sub control judiciar, medieșeanul care a bătut cu bestialitate un bărbat

Medieșeanul de 34 de ani reținut pentru 24 de ore și cercetat penal pentru lovire sau alte violențe, a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaş, iar procurorul de caz a dispus față de acesta luarea măsurii preventive a controlului judiciar pentru 30 de zile.

Știrea inițială:

Un bărbat în vârstă de 34 de ani, din Mediaș, a fost reținut ieri de către polițiștii specializați în investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Mediaș, fiind cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

Medieșeanul este bănuit că la data de 12 iunie, în jurul orei 04:00, pe fondul consumului de băuturi alcoolice dar şi a unor neînţelegeri, a agresat fizic un bărbat lovindu-l cu un corp dur în zona capului.

În urma agresiunii, persoana vătămată, un medieșean în vârstă de 50 de ani, a suferit leziuni traumatice care necesită un număr de 16-18 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, dacă nu survin complicaţii.

În urma probatoriului administrat, în cursul zilei de ieri, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*