VEȘTI BUNE! Nu avem niciun deces COVID în ultimele 24 de ore

În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2 un număr de 42.429 persoane (38 persoane confirmate în ultimele 24 de ore, dintre care 2 reinfectate).

Până la data curentă au fost vindecate 36.318 persoane, iar 1.592 persoane au decedat, în intervalul de raportare din ultimele 24h nu s-a înregistrat nici un deces, din rândul celor confirmate pozitiv.

La ora 08:00 erau spitalizate un număr de 181 de persoane, dintre care pe ATI 28 persoane (28 adulți, 0 minori). La nivelul județului Sibiu în ultimele 24 de ore s-au efectuat 219 teste, dintre care 54 RT-PCR și 165 teste rapide.

Centru Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, are în monitorizare un număr de 823 persoane aflate în carantină și un număr de 373 persoane în izolare.

Polițiștii sibieni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.

În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea regulilor impuse referitoare cu precădere la interdicțiile de circulație, portul măștii de protecție sanitară, programul de funcționare a operatorilor economici, precum și utilizarea certificatelor de vaccinare.

71 de polițiști sibieni au fost angrenați ieri în aceste acțiuni, fiind verificate 738 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 45 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 198 de mijloace de transport, din care 5 mijloace de transport în comun.

În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale în valoare de 1.500 de lei, din care cele mai multe, respectiv 9 sancțiuni cu avertisment pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție sanitară.

Patru persoane fizice au fost sancționate contravențional de către polițiști cu amenzi în valoare totală de 1.500 de lei pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație

Întrucât sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, polițiștii se află permanent la datorie.

Recomandăm tuturor cetățenilor să respecte prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid-19, să poarte masca de protecție în toate spațiile publice închise și deschise, să păstreze distanțarea fizică și să respecte interdicțiile privind deplasarea sau libera circulație.

Jandarmii sibieni continuă misiunile atât independent cât și împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.

În data de 28 noiembrie, jandarmii sibieni au desfășurat acțiuni de verificare a respectării interdicțiilor impuse în această perioadă.

De asemenea, jandarmii montani au desfășurat activități de verificare în stațiunile montane Bâlea și Păltiniș.

Pe timpul desfășurării acțiunilor au fost verificate 95 de certificate verzi, 49 de persoane și 11 operatori economici.

În urma verificărilor efectuate au fost aplicate 11 avertismente scrise.

În ceea ce privește rata de incidență cumulată la nivelul județului Sibiu este de 2,47/1000 de locuitori în ultimele 14 zile.

Rata de incidență cumulată în UAT-urile din județul Sibiu este următoarea:

 

Denumire UAT Populatie Cazuri Incidenta
PĂUCA 1817 12 6,6
APOLDU DE JOS 1277 8 6,26
BOIŢA 1568 9 5,74
ORAŞ MIERCUREA SIBIULUI 4795 27 5,63
CRISTIAN 4529 24 5,3
CHIRPĂR 1915 9 4,7
ORAŞ CISNĂDIE 25728 118 4,59
BÂRGHIŞ 2247 10 4,45
ŞEICA MICĂ 1789 7 3,91
IACOBENI 3415 12 3,51
VURPĂR 3016 10 3,32
MUNICIPIUL SIBIU 169932 535 3,15
ORAŞ AGNITA 11553 34 2,94
NOCRICH 3429 10 2,92
ŞELIMBĂR 16201 45 2,78
RACOVIŢA 2897 8 2,76
ALMA 1871 5 2,67
AXENTE SEVER 4288 11 2,57
BLĂJEL 2346 6 2,56
TURNU ROŞU 2482 6 2,42
BRATEIU 4172 10 2,4
ORAŞ SĂLIŞTE 6250 15 2,4
VALEA VIILOR 2217 5 2,26
ROŞIA 6276 14 2,23
ŞURA MICĂ 3642 8 2,2
ALŢINA 1877 4 2,13
ORAŞ AVRIG 15491 32 2,07
MARPOD 1006 2 1,99
MICĂSASA 2079 4 1,92
ARPAŞU DE JOS 2835 5 1,76
ORAŞ TĂLMACIU 8332 14 1,68
RĂŞINARI 5644 9 1,59
ORLAT 3305 5 1,51
LUDOŞ 675 1 1,48
SLIMNIC 4096 6 1,46
CÂRŢIŞOARA 1413 2 1,42
TILIŞCA 1426 2 1,4
GURA RÂULUI 3807 5 1,31
MERGHINDEAL 1629 2 1,23
PORUMBACU DE JOS 3262 4 1,23
BRĂDENI 1650 2 1,21
HOGHILAG 2526 3 1,19
ORAŞ DUMBRĂVENI 8409 10 1,19
TÂRNAVA 3372 4 1,19
AŢEL 1690 2 1,18
MUNICIPIUL MEDIAŞ 55983 65 1,16
DÂRLOS 3619 4 1,11
POPLACA 1797 2 1,11
LOAMNEŞ 2809 3 1,07
MIHĂILENI 1107 1 0,9
ORAŞ COPŞA MICĂ 5868 5 0,85
JINA 3585 3 0,84
BAZNA 4003 3 0,75
SADU 2713 2 0,74
ORAŞ OCNA SIBIULUI 4323 3 0,69
BIERTAN 3037 2 0,66
LASLEA 4269 2 0,47
ŞURA MARE 5196 2 0,38
MOŞNA 3770 1 0,27
ŞEICA MARE 4610 1 0,22
BRUIU 941 0 0
CÂRŢA 1203 0 0
POIANA SIBIULUI 2338 0 0
RÂU SADULUI 562 0 0

Instituția Prefectului-Județul Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*