Vești bune pentru ocneri: a fost semnat contractul de modernizare pentru 10 străzi din oraș

Primarul orașului Ocna Sibiului, Claudiu Predescu, a anunat ieri că a semnat contractul de execuție a lucrărilor pentru cele 10 străzi din Ocna Sibiului care vor fi modernizate cu fonduri din Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”. Valoarea contractului depășește 4 milioane de lei, la care se adaugă TVA.

Foto: Predescu Claudiu.
”Astăzi am semnat contractul de execuție a lucrărilor pentru cele 10 străzi din Ocna Sibiului care vor fi modernizate cu fonduri din Programul Național de Investiții <<Anghel Saligny>>.
După organizarea licitației pentru desemnarea firmei ce urmează să execute lucrările, a fost desemnat câștigătorul, compania sibiană Total NSA AG Construct SRL.
Prețul contractului este de 4.096.704,38, la care se adaugă TVA în valoare de 778.373,82 lei.
Nu au existat contestații, astfel că nu sunt prelungiri ale etapelor premergătoare trecerii la execuția efectivă. După Paști urmează să predăm amplasamentul, iar lucrările vor începe în luna mai. Termenul de execuție pentru toate cele 10 străzi cuprinse în acest pachet este de 12 luni. Le cerem scuze celor care vor fi temporar afectați din cauza lucrărilor, dar o dată cu finalizarea acestei investiții, putem spune că am rezolvat o arte importantă din infrastructura rutieră a orașului”, e explicat primarul Claudiu Predescu.
Străzile ce urmează să fie modernizate în acest pachet sunt: Abatorului, Cânepii, Carpați, Constantin Brâncoveanu, Horea, George Enescu, Ion Creangă, Pârâului, Pădurii și Sub Vii.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*