Vești proaste! Cât mai e rata şomajului în Sibiu

La sfârșitul lunii decembrie 2022, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu erau înregistrați 4.353 șomeri (din care 2.036 femei), rata șomajului fiind de 2,21%, mai mare cu 0,05 pp decât valoarea înregistrată în luna noiembrie 2022.

Din totalul de 4.353 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Sibiu 863 erau beneficiare de indemnizaţie de şomaj, iar 3.490 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 3.091 șomeri provin din mediul rural și 1.262 sunt din mediul urban.

Structura șomajului pe grupe de vârste se prezintă astfel:

Grupa de vârstă Stoc la finele lunii
Total 4353
< 25 ani 817
între 25-29 399
între 30-39 739
între 40-49 1007
între 50-55 615
peste 55 ani 776

Șomerii cu primare sau fără studii (42,79%) au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Sibiu , urmat de cei cu studii gimnaziale (23,66%), (14,61% ) au absolvit studii liceale şi postliceale, (13,85%) profesionale iar cei cu studii superioare sunt 5,07% din totalul șomerilor înregistrați.

Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 1.758 persoane foarte greu ocupabile, 1.115 greu ocupabile, 944 mediu ocupabile, iar 536 sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea  într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţe.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*