VIDEO | AFC Hermannstadt întâlnește FC Voluntari. Acasă, la Mediaș!

AFC Hermannstadt joacă pe teren propriu partida contra celor de la FC Voluntari în etapa a XIII-a din Liga 1.

Ilfovenii se află pe locul 9 în clasament, cu 14 puncte, în timp ce FCH ocupă locul 13, 11 puncte, dar cu un meci mai puțin disputat din cauza cazurilor de COVID-19 înregistrate la echipă. Pentru confruntarea cu FC Voluntari, antrenorul Ruben Albes nu va putea conta pe Elbers, Karanovic și Caiado, accidentați, plus alți șapte fotbaliști aflați în izolare și sub tratament pentru COVID-19.

,,Trebuie să arătăm că putem juca în aceste condiții mai speciale împotriva unei echipe precum Voluntari. Am făcut-o împotriva Chindiei, unde am jucat 120 de minute și nu ne-au putut învinge, ei jucând cu 13 jucători. Va trebui să jucăm și mai bine ca atunci cu jucătorii pe care îi avem disponibili în prezent. Vreau doar să mă gândesc la jucătorii pe care îi avem, la cei care sunt disponibili. Cu ei, cei care sunt disponibili pentru acest meci, vom lucra cu toată forta, cu tot entuziasmul si  cu toată energia”, a declarat Ruben Albes, antrenorul principal AFC Hermannstadt.

10 dintre fotbaliștii care vor fi în lot pentru meciul cu Voluntari au ieșit din izolare în această săptămână și au revenit în programul normal al echipei. Din păcate, aceștia vor avea foarte puține antrenamente efectuate până la următorul meci.  Cu acest prilej, A.F.C.Hermannstadt vă aduce la cunoștință faptul că echipa se va prezenta cu un prim 11 competitiv în următoarea etapă, chiar dacă mulți dintre fotbaliștii noștri nu au avut timp pentru adaptarea la efort, conform recomandărilor medicale pentru reluarea activității sportive, document elaborat de Comisia Medicală a FRF în luna septembrie a acestui an.

,,Vom face totul pentru a ajunge în cea mai bună formă posibilă, iar dacă trebuie să dăm mai mult de 100%, vom da 120%, 140% pentru a înfrunta meciul în cel mai bun mod posibil. Este timpul să facem cu toții un pas înainte, să nu ne mai plângem. Toată lumea știe deja că situația este complicată, dar cu jucătorii pe care îi avem vom merge la 200% și dacă va fi necesar vom da puțin mai mult! Vom juca cu inima pentru a putea obține victoria și pentru a obține puncte”, a promis Albes.

Partida va avea loc duminică, 13 decembrie, ora 18:15, pe Stadionul Gaz Metan din Mediaș. Partida se va desfășura fără spectatori în tribune, în conformitate cu normele sanitare impuse de autorități pentru combaterea răspândirii virusului SARS-C0V-2.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*