VIDEO: FC Hermannstadt joacă în deplasare împotriva celor de la UTA Arad

A.F.C.Hermannstadt joacă în deplasare în etapa a III-a din play-out-ul Ligii 1 împotriva celor de la U.T.A.Arad.

Gazdele ocupă locul 2 în clasament, cu 25 de puncte și au înregistrat două victorii la limită în primele două etape din play-out – 1-0 pe teren propriu cu Viitorul Constanța și 0-1 în deplasare cu Dinamo București.

FCH se află pe locul 10, ultimul din play-out, cu 13 puncte și cu două înfrângeri în primele două etape, în deplasare cu Chindia Târgoviște, 2-0 și pe teren propriu cu Astra Giurgiu, 1-3. Din lotul sibienilor va lipsi Romario Pires, aflat la a doua etapă de suspendare (și ultima) după cartonașul roșu primit la finalul meciului cu Chindia.

,,Formatul este de așa natură încât nu avem timp să ne plângem de milă. Trebuie să ne revenim și să uităm ultimele rezultate nefaste. Trebuie să ne concentrăm pe meciul cu U.T.A., care reprezintă încă o finală. Vom încerca să câștigăm și să ne legăm de orice șansă pe care o vom avea până la final. Va fi un meci dificil fiindcă U.T.A.are și lot foarte bun, dar și un antrenor foarte bun. Au puncte în clasament și au un moral bun, iar astfel de aceste aspecte îi determină să spere la barajul pentru o cupă europeană. Așa cum am spus, vom merge acolo să ne legăm de orice șansă pe care o avem.”, a declarat Eugen Beza, antrenor principal A.F.C.Hermannstadt

În sezonul regulat, cele două echipe au terminat ambele runde la egalitate, scor 1-1. U.T.A.Arad vs A.F.C.Hermannstadt va avea loc vineri, 23 aprilie 2021, ora 17:30, pe stadionul Francisc Neuman din Arad.

Meciul se va disputa fără spectatori în tribune, în conformitate cu normele sanitare impuse de autorități pentru combaterea virusului SARS CoV-2

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*