Vine iarna. Locuitorii din Axente Sever pot solicita de luni ajutorul pentru încălzire

Primăria comunei Axente Sever îi anunță pe cetățeni că începând de luni, cei care îndeplinesc criteriile pot să depună documentele necesare pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței.

Plafonul de venituri până la care se acordă ajutorul este de 1386 de lei pe membru de familie sau 2053 de lei pentru persoanele singure.

Pentru întocmirea dosarului solicitanții trebuie să prezinte actele de identitate ale persoanelor înscrise pe cerere în original, dovada venitului net pentriu luna anterioară depunerii actelor, factura de gaz sau de energie electrică și factura pentru energia pentru care se solicită suplimentul.

Suplimentul pentru energie se poate solicita cumulativ cu ajutorul de încălzire pentru alte surse de energie (gaze naturale, energie electrică sau lemne), situație în care este necesară prezentarea facturii utilității pentru care se solicită suplimentul de energie.

Solicitanții pot consulta lista cu documentele necesare acordării ajutorului de încălzire, precum și cu lista bunurilor care duc la excluderea de la acordarea ajutorului pe site-ul Prim[riei Axente Sever, www.axentesever.ro .

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*