Votați Sibiul turistic în competiția națională „Destinația anului 2022”

Anul acesta, Sibiul concurează în cadrul celei de-a doua ediții a competiției „Destinația Anului 2022”, la categoria destinație de city-break, candidatură susținută de Primăria Municipiului Sibiu în parteneriat cu Asociația Județeană de Turism Sibiu.

Acesta este un demers inițiat pentru a relansa destinația turistică Sibiu și a o prezenta din nou în fața celor care caută o destinație pentru un city break, după ce restricțiile impuse în contextul pandemic au fost ridicate atât în România, cât și în Europa, permițând astfel reluarea deplasărilor turistice.

Sibiul se prezintă în această competiție ca:

  • oraș festivalier, cu o agendă bogată de evenimente culturale și sportive;
  • oraș smart care se adaptează noilor trenduri în turism (prin aplicații precum Sibiu City App, experiențe informații digitalizate la Centrul de Informare Turistic, multimedia VR în Muzeul ASTRA);
  • oraș verde și activ, ce investește în alternative eco la transportul cu autovehiculul, prin trecerea spre un transport public ecologic și crearea infrastructurii pentru utilizarea bicicletei. Sibiul este o destinație ce oferă experiențe în mijlocul naturii, posibilitatea de a face drumeții în Pădurea Dumbrava, Muzeul Astra și în stațiunea Păltiniș datorită traseelor de drumeție recent remarcate prin programul „Anii Drumeției”;
  • oraș boem și romantic, o destinație de city-break ideală pentru îndrăgostiți ori curioșii dornici să exploreze patrimoniul arhitectural și istoria locală;
  • oraș inovativ și orientat mereu spre nou, care caută mereu să se reinventeze, prin experiențe noi (cum ar fi, redeschiderea Băii Populare Sibiu după reabilitarea clădirii istorice și transformarea acesteia într-un veritabil spa, redeschiderea turnurilor de pe str. Cetății după ce au fost puse corespunzător în lumină sau amenajarea Lacului lui Binder.

Primăria reamintește că Sibiul este oraș de 3 stele Michelin și European Best Destination în 2020 și 2021.

Pentru toate acestea, pentru a susține potențialul turistic al orașului, vă invităm să nominalizați Sibiul în această competiție prin exprimarea unui vot până în data de 10 aprilie, în câțiva pași simpli:

  • accesați https://www.destinatiaanului.ro/
  • completați numele, prenumele și adresa de e-mail
  • nominalizați Sibiul ca destinație și selectați categoria City Break
  • transmiteți votul dumneavoastră, pentru care vă mulțumim

Aceasta este prima etapă a concursului. Destinațiile nominalizate vor trece apoi în finala regională, și ulterior în competiția națională.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*