VREMEA în minivacanţa de 1 MAI. Unde vor fi cele mai ridicate temperaturi şi la ce să se aştepte turiştii care aleg să ajungă pe litoral

Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că, în zilele următoare, pe parcursul minivacanţei de 1 mai, temperaturile vor fi cu 10 grade mai ridicate decât normalul acestei perioade. Astfel, maximele vor ajunge la 30 de grade. Pe litoral, valorile termice vor atinge 16-22 grade.

„Pe ansamblul întregii ţări va fi o vreme în general frumoasă şi mult mai caldă decât în mod obişnuit la această dată. Sunt temperaturi cu aproape 10 grade mai ridicate decât ar fi normal pentru această perioadă. În ţară, va fi un cer variabil, mai mult senin, în prima parte a zilelor şi pe parcursul nopţilor. Condiţiile de ploaie vor fi extrem de reduse, ar putea să apară doar trecător ploi de scurtă durată, poate şi descărcări electrice în nordul Olteniei şi Munteniei. Cele mai multe valori de temperatură, la amiază, vor fi cuprinse între 23 şi 29 de grade. Sunt posibile chiar şi 30 de grade prin Oltenia, Transilvania”, a declarat Romica Jurcă, meteorolog ANM, potrivit agenției Mediafax, preluată de Monitorul de Cluj.

În ciuda temperaturilor foarte ridicate, pe litoral, valorile termice vor fi mai scăzute, maximele fiind cuprinse între 18 şi 22 de grade. „Litoralul va fi cu temperaturi nu prea ridicate. Sâmbătă şi duminică se vor atinge doar 16-18 grade maxime în aer şi 10-11 grade dimineaţa. Luni şi marţi, temperatura mai cresc puţin, maximele urmând să se încadreze între 18 şi 22 de grade, iar în cursul dimineţilor vor fi 11-13 grade. Tot pe litoral, vântul nu va atinge viteze mari, dar suficient încât să se resimtă cu un grad, două mai puţin”, a mai spus meteorologul.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*