Weekend plin pentru pompierii sibieni

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu au desfășurat în perioada 19-21 august a.c., 172 de misiuni orientate spre siguranța cetățenilor și gestionarea operativă a tuturor solicitărilor venite pe numărul de urgență 112.

De asemenea, în acest sfârșit de săptămână,  peste 130 de persoane au primit asistență medicală de urgență, din partea echipajelor de prim-ajutor medical calificat SMURD.

Menționăm că, în această perioadă pompierii sibieni au fost solicitați să intervină pentru stingerea a patru incendii, după cum urmează:

Vineri, 19 august, în jurul orei 16:15,  un apel venit pe numărul de urgență 112, sesiza fum ce iese din bucătăria unui apartament situat la etajul 3 al unui bloc de pe strada Șteflești, municipiul Sibiu. La locul indicat s-au mobilizat de urgență pompierii militari ai ISU Sibiu cu 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă dintre care 1 autospecială de salvare și intervenție la înălțime precum și un echipaj SMURD, alături de un echipaj SAJ. Sosiți de urgență la fața locului, salvatorii au constatat că în bucătăria apartamentului o oală cu mâncare ardea cu degajare de fum dens pe aparatul de gătit. Două persoane (femeie și bărbat) au primit îngrijiri medicale si au fost transportate la spital cu ușoară intoxicație de fum, pentru realizarea de investigații suplimentare.

Tot vineri, în jurul orei 19:00, două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD au acționat pentru stingerea unui incendiu manifestat la capul tractor al unui autocamion aflat pe autostrada A1, km 241. Incendiu, produs din cauza unui scurtcircuit a fost lichidat prompt de către echipajele operative sosite la fața locului.

Sâmbătă, 20 august a.c., în jurul orei 01:35, pompierii militari ai Punctului de lucru Dumbrăveni s-au mobilizat pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit în miez de noapte la baloții de fân depozitați lângă o stână din afara localității. Au ars aproximativ 25 de baloți mari de fân. Alături de pompierii militari au intervenit și membrii SVSU Zagăr.

 

În seara zilei de 20 august a.c., salvatorii militari ai Stației Agnita au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la un frigider dintr-o gospodărie din localitatea Bârghiș. Incendiul, produs din cauza unui scurtcircuit electric, a afectat doar zona în care se afla acesta, aproximativ 4 mp. Nu au fost semnalate victime.

În urma fenomenelor meteo periculoase și a incidenței Codului Galben și Portocaliu de instabilitate atmosferică, vreme rea și ploi abundente, în care s-a aflat județul Sibiu în acest sfârșit de săptămână, pompierii salvatori au fost solicitați în sprijinul cetățenilor pentru degajarea unui copac căzut pe un autoturism aflat în parcare, pe str. Ștefan cel Mare din municipiul Sibiu,  degajarea unor elemente de construcție de pe un imobil de pe str. Tribunei (Sibiu) precum și degajarea unui copac căzut pe carosabil în municipiul Mediaș.

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu sunt mobilizați permanent pentru gestionarea operativă a tuturor situațiilor de urgență și acordarea primului-ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*