Wizz Air inaugurează ruta Sibiu – Karlsruhe

Wizz Air, cel mai mare transportator aerian din România și compania cu cea mai rapidă creștere din Europa, a anunțat lansarea unei noi rute către Germania, de la Sibiu spre Karlsruhe/Baden-Baden.

Pasagerii își pot planifica încă de acum călătoriile, biletele fiind deja disponibile pe wizzair.com cu prețuri începând de la 99 lei.

A cincea destinație din Germania

Baden-Baden, cu zboruri operate în fiecare luni și vineri începând din 17 iunie, devine a cincea destinație Wizz din Germania de la Sibiu, după Frankfurt Hahn, München Memmingen, Dortmund și Nürnberg, iar noua rută ajută la extinderea acoperirii geografice a rețelei Wizz Air din această parte a Europei atât de populară printre călătorii din România. Baden Baden este un important oraș balnear care oferă diverse opțiuni de petrecere a timpului liber, inclusiv pentru pasionații de sport. Zona rurală este ideală pentru drumeții și alpinism, iar în timpul iernii devine o destinație de schi îndrăgită.

Prețuri reduse

„Suntem încântați să extindem rețeaua noastră din România cu două rute interesante către Germania de la Sibiu și Suceava către Baden-Baden și München Memmingen. Cele mai noi rute subliniază angajamentul nostru de a dezvolta rețeaua regională Wizz și de a aduce o varietate de oportunități de călătorie la prețuri reduse, atât pentru pasagerii noștri români care doresc să viziteze Germania, cât și pentru turiștii germani interesați să descopere cele mai populare regiuni din România: frumoasa Bucovina și Sibiul, unul dintre cele mai importante centre culturale. Suntem încrezători că noile noastre servicii vor consolida în continuare legăturile de afaceri și de agrement dintre Germania și România“, a declarat Tamara Vallois, Head of Communications la Wizz Air.


Cosmin PAL

Participă la discuție!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WhatsApp chat