Zboruri pe ruta Cluj-Budapesta, cu Aeroexpress Regional, chiar de săptămâna viitoare

Operatorul maghiar Aeroexpress Regional lansează din decembrie zboruri pe ruta Budapesta–Cluj-Budapesta.

Monitorulcj.ro semnala încă din septembrie 2022 zborurile directe pe care compania aeriană maghiară startup Aeroexpress Regional le va opera între Ungaria şi Transilvania. Zboruri de la Cluj spre Budapesta și Debrecen.

Compania ungară Aeroexpress Regional va lansa, începând cu data de 16 decembrie, zborurile pe ruta Budapesta – Cluj-Napoca – Budapestamai devreme decât era planificat pentru martie anul viitor, datorită interesului ridicat pentru acest serviciu.

Firma BASe Airlines, coproprietară, este cea care operează zborurile, aceasta fiind o companie aeriană cu capital ungar cu zeci de ani de experienţă în Europa.

Aeroexpress intenţionează să lanseze în primăvară noi zboruri în Bazinul Carpatic, dar şi zboruri regionale, iar planul său este să creeze legături noi cu Debrecen şi Târgu Mureş, şi să mai adauge şi alte destinaţii, informează g4media.ro, care citează agenția ungară de presă MTI.

Potrivit informaţiilor aflate pe site-ul Aeroexpress Regional, acţionarul fondator al companiei este BASe Airlines Zrt., o companie cu capital 100% ungar, cu o experienţă de 31 de ani pe piaţă şi o experienţă semnificativă în domeniul aviaţiei regionale în Europa, iar printre fondatori se numără şi persoane fizice.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*