Zi de apreciere pentru leu

Apropierea mini-vacanței de Paște a redus volumele de tranzacționare din piața valutară și ultimele declarații ale președintelui Trump au permis leului să se aprecieze față de principalele valute.

Cursul euro a scăzut de la 4,5219 la 4,5182 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat într-un culoar foarte îngust, 4,516 – 4,521 lei. Cotațiile de la ora 14:00 se plasau la 4,514 – 4,517 lei.

Dealerii bancari se așteaptă ca media euro să se stabilizeze în următoarele zile în dreptul pragului de 4,52 lei.

O schimbare de direcție ar putea avea loc la finalul lunii, după primul tur al alegerilor prezidențiale din Franța, în cazul în care ele vor fi câștigate de candidații extremiști, Marine Le Pen și Jean-Luc Mélenchon.

La rândul lor, analiștii de la Unicredit Bank atrag atenția în raportul lor trimestrial asupra derapajelor fiscale care amenință economia României în a doua jumătate a acestui an şi în cei următori, precizând că ”prognozele macroeconomice care stau la baza bugetului şi cele referitoare la veniturile bugetare sunt prea optimiste, generând o creştere a riscurilor fiscale”.

Declarația făcută șeful de la Casa Albă în cadrul unui interviu asupra faptului că dolarul este prea puternic și că Rezerva Federală americană ar trebui să mențină dobânda sa cheie la valori mai mici, a produs o scădere a mediei monedei americane de la 4,2611 la 4,2454 lei. Cotațiile din piața valutară fluctuau între 4,231 și 4,253 lei.

Media monedei elvețiene, care fluctua pe piețele internaționale între 1,068 și 1,07 franci/euro, a coborât de la 4,2326 la 4,2283 lei.

Monedele din regiune aveau mișcări mai agitate față de euro. Dacă moneda poloneză se aprecia la fel ca leul, la 4,239 – 4,25 zloți, cea maghiară se deprecia la 312,1 – 312,8 forinți.

Perechea euro/dolar se aprecia ușor, la 1,0623 – 1,0678 dolari, ca efect al declarațiilor președintelui Trump.

Scăderea monedei americane și situația geopolitică mondială, care este încordată, au adus o creștere a unciei de aur. În piața de la Londra aceasta a atins un maxim al ultimelor cinci luni de 1.288 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la oră 14:00

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*