Zile cu ger, ninsori și vânt puternic

Meteorologii au emis luni o informare de lapoviță și ninsori pentru Oltenia și sudul Banatului, până miercuri. Nopțile și diminețile devin, de marți până vineri, geroase în vest, nord și centru. 

În intervalul luni ora 10.00 – miercuri ora 10.00, în Oltenia și sudul Banatului vor fi precipitații moderate cantitativ (15…25 l/mp) la început predominat sub formă de ploaie, iar din noaptea de luni spre marți (10/11 ianuarie), treptat acestea se vor transforma în lapoviță și ninsoare și local se va depune strat de zăpadă. În grupele vestice ale Carpaților Meridionali și în Munții Banatului va ninge moderat, iar stratul nou de zăpadă va fi local consistent.

Precipitații slabe sub formă de lapoviță și ninsoare se vor semnala local și în restul teritoriului, îndeosebi în noaptea de luni spre marți (10/11 ianuarie) și pe parcursul zilei de marți (11 ianuarie). Pe arii restrânse se va forma polei.

Vântul va prezenta intensificări în est și sud și pe arii mai restrânse în zona montană și în extremitatea de vest, trecător viscolind ninsoarea.

În intervalul marți – vineri, vremea va deveni rece, geroasă în timpul nopților și dimineților în vestul, nordul și centrul teritoriului și pe arii mai restrânse în rest.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*