Zilele Dermatologiei la Sibiu

În perioada 2-3 martie, la Sibiu se desfășoară ediția inaugurală a conferinței Zilele Dermatologiei la Sibiu, cu tema „Dermatologia – faţă şi interfaţă în Medicină”.

Evenimentul este organizat  cu sprijinul Societății Române de Dermatologie, Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, Colegiului Medicilor din România și al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu. „Am pornit la drum cu realizarea acestei manifestări cu scopul de a crește importanța centrului universitar din Sibiu și în special a Facultății de Medicină. Am ales pentru conferință o temă foarte sugestivă:  «Dermatologia – faţă şi interfaţă în Medicină», care ne permite să abordăm pe de-o parte teme de specialitate din dermatologie și pe de alta teme conexe cu alte patologii din specialități medicale cu care ne intersectăm în activitatea noastră, astfel încât să ne dezvoltăm permanent cunoştinţele privind metodele de diagnosticare şi tratament”, explică prof. univ. dr. Maria Rotaru, medicul șef al Secției Clinice Dermato – Venerologie a SCJU Sibiu și membru în consiliul de conducere al Societății Române de Dermatologie.

prof. univ. dr. Maria Rotaru

La manifestarea științifică va participa și președintele Societății Române de Dermatologie, prof. univ. dr. Călin Giurcăneanu, alături de numeroși profesionişti din domeniul dermatologiei și altor specialități medicale din centrele Universitare din București, Cluj-Napoca, Iași, Sibiu, Timișoara și Târgu Mureș care vor susține prelegeri și lucrări. Organizatorii au anunțat, de asemenea, participarea rectorului Universității de Medicină şi Farmacie „Victor Babeș” din Timişoara, prof. univ. dr. Marius Raica, precum și un invitat de peste hotare: dr. Philippe Faure, din Lyon.

prof. univ. dr. MARIA ROTARU: „Suntem convinși că această conferință va fi una de înaltă ținută științifică și va aduce beneficii considerabile cercetării medicale și dermatologiei sibiene. Doresc, de asemenea, să mulțumesc tuturor colegilor din alte secții ale spitalului, cadre universitare și medici pentru profesionalism şi implicarea în succesul acestei prime ediții a «Zilelor Dermatologiei la Sibiu».”

Pe parcursul celor două zile ale conferinței va derula un program ştiinţific divers, specialiştii invitaţi abordând o tematică complexă, în care vor fi luate în considerare în mod corespunzător aspectele moderne legate de flebologie (studiul sistemului venos), interferenţe medicale în dermatologie, tumori cutanate, boli inflamatorii și autoimune cutanate, dermatite şi dermatoze inflamatorii, interferenţe chirurgicale în dermatologie, imagistică cutanată și dermatoestetică, cu accent pe recunoașterea precoce a afecțiunilor și identificarea celor mai eficiente metode de prevenție și tratament.

În cadrul manifestărilor, dr. Maria Rotaru va susține simpozioanele „De ce tratamentul biologic original”, „Noi abordări terapeutice în keratozele actinice”, „Psoriazisul dincolo de dimensiunea cutanată” (împreună cu dr. Silviu Morariu), „Implicarea Il-17 în psoriazis: beneficiile unei abordări terapeutice cât mai ţintite” și „Managementul dermatitei atopice în practică”.

Pe lângă medicii dermatologi ai SCJU Sibiu, la manifestări participă și medici ai secțiilor Boli Infecțioase, Chirurgie, Hematologie, Recuperare Medicală, Urologie, Reumatologie etc., care vor prezenta lucrări și studii de caz în cadrul secțiunilor interferenţe medicale în dermatologie și interferenţe chirurgicale în dermatologie.

One Comment

  1. Prof.univ.dr.Maria Rotaru are un cabinet privat unde percepe taxe exorbitante pentru romanul mediu,(ca romanul simplu nici nu are acces),fara a rezolva nici macar pe o perioada scurta de timp suferinta bolnavului ,decat rareori ,din pura intamplare …Ar fi necesar ca in municipiul Sibiu sa existe cel putin 20 de cabinete de dermatologie ,finantate de CAS sau chiar private unele,cu medici care chiar cunosc meserie ,nu etaleaza doar diplome si recunoasteri internationale „cumparate „,medici care sa aiba si rezultate concrete nu laude fara rost!!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*