Ziua Jandarmeriei

IMG_0195Un muzeograf costumat în jandarm rural de acum un veac și un băiețel în uniformă de ceremonie vor participa alături de jandarmii sibieni la parada militară de Ziua Jandarmeriei, în Piața Mare. Cu prilejul activităților omagiale desfășurate pentru sărbătorirea a 165 de ani de la întemeierea Jandarmeriei Române, astăzi, începând cu ora 11.00, în Piața Mare va avea loc un ceremonial militar inedit. „Detașamentul de defilare constituit din jandarmi sibieni va fi însoțit de dl. Adrian Alexe – muzeograf la Complexul Național Muzeal Astra – îmbrăcat în uniforma Jandarmeriei Rurale din secolul trecut, care va purta steagul cu însemnul heraldic al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean «General de brigadă Mihail Rasty» Sibiu și de un băiețel în vârstă de 4 ani, în uniformă de ceremonie“, a anunțat căpitanul Alexandru Costea, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei sibiene. În intervalul orar 10.30 – 12.00, în Piața Mare va fi deschisă o expoziție de tehnică militară aflată în dotarea structurilor de Jandarmerie din sfera ordine și siguranță publică și Jandarmerie Montană.

Peste 300 de elevi vor vizita Jandarmeria Sibiu în cadrul proiectului „Școala Altfel – Să știi mai multe, să fii mai bun“, în perioada 6-9 aprilie. Doi copii ai căror părinți sunt jandarmi, Ionel Andrei Țerbea (9 ani) și Simion Alexandru Bucur (12 ani), le vor prezenta celorlalți micuți exerciții demonstrative cu câinii de serviciu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*