Ziua Mondială a Mediului, sărbătorită mâine la Sibiu

Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Sibiu va marca Ziua Mondială a Mediului, mâine, începând cu ora 13.00, la sediul său din str. Hipodromului nr. 2A.

APM Sibiu, Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Judeţean Sibiu şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu vor premia atât echipele câştigătoare ale concursului de proiecte de mediu – faza județeană, cât şi şcolile din municipiile Sibiu, Braşov şi Târgu Mureş, participante la concursul “Şcoala mea se adaptează”,  desfăşurat în cadrul proiectului “Calea Verde spre Dezvoltare Durabilă”, finanțat prin Granturile SEE 2009-1014.

“Marcarea Zilei Mondiale a Mediului reprezintă un îndemn de a acţiona unitar pentru protejarea patrimoniului nostru natural, pe care avem datoria de a-l lăsa nealterat generaţiilor viitoare. În agenda de celebrare a evenimentului am inclus activităţi educative care să contribuie  la promovarea principiilor ecologice şi dezvoltării durabile, în scopul asigurării unui viitor prosper şi sigur din punct de vedere ecologic”, a menționat Ionel Stelian Naicu, director executiv APM Sibiu.

Compartiment RPTI

Consilier Tania ALECU

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*