Ziua Mondială a Prematurității, sărbătorită la Sibiu

Din 2010, în întreaga lume se sărbătorește Ziua Mondială a Prematurității. Din 2014, și Asociația Baby Care Sibiu s-a alăturat acestei inițiative de conștientizare privind prematuritatea, complicațiile sale, riscurile și costurile prematurității pentru copil, familie și societate.

Maria Livia Ognean

Dacă anul trecut sărbătoarea a fost legată de aniversarea a 10 ani de activitate a Asociației Baby Care, anul acesta, de Ziua Mondială a Prematurității, se derulează la Sibiu trei proiecte: sărbătorirea propriu-zisă a Zilei Mondiale a Prematurității pe data de 16 noiembrie, de la ora 18.00, la sediul Bibliotecii Astra Sibiu, împreună cu foștii pacienți și familiile lor; lansarea cărții “Emoții”, un volum emoționant de trăiri și sentimente, emoții ale părinților copiilor care au trecut prin terapia intensivă neonatală a maternității din Sibiu în ultimii 12 ani. Lansarea va avea loc tot pe 16 noiembrie, de la ora 18.00, la sediul Bibliotecii Astra; lansarea proiectului “Tolba cu altfel de povești. Poveștile terapiei intensive neonatale“, proiect realizat prin intermediului unei burse de 3500 euro câștigate la concursul intern de proiecte „Adoptă un proiect” organizat de ING Sibiu. Lansarea acestui proiect va avea loc pe 17 noiembrie, ora 11, în cadrul maternității Spitalului Clinic Județean Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*