​Euro a trecut în piața valutară de 4,61 lei

Racheta nord-coreeană care a survolat Japonia pentru a se prăbuși apoi în Oceanul Pacific a produs creșterea aversiunii față de risc, ceea ce a dus la reducerea plasamentelor în activele emergente, cum sunt și monedele de la marginea zonei euro.

La conjunctura internaţională nefavorabilă s-au adăugat și temerile pieței față de politicile fiscale și salariale ale guvernului PSD-ALDE, ceea ce a netezit drumul euro peste pragul de 4,6 lei, care a fost testat constant în ultimele zile.

Piața a fost mult mai agitată decât în alte ședințe, astfel că tranzacțiile s-au realizat între 4,596 și 4,614 lei. În opinia dealerilor bancari, BNR ar fi intervenit discret, astfel că la ora 14:00 cotațiile erau de 4,595 – 4,598 lei.

Cursul dolarului american a înregistrat o scădere majoră, de la 3,8513 la 3,8198 lei, nivel minim din 13 ianuarie 2015, iar cotațiile lui au fluctuat între 3,816 și 3,845 lei. Comparativ cu sfârșitul lui iulie, pierderile dolarului se ridicau la aproape șapte bani.

Moneda elvețiană stagna pe piețele internaționale la 1,136 – 1,145 franci/euro, astfel că media ei a urcat de la 4,0387 la 4,0428 lei.

Valutele din regiune se depreciau, la rândul lor, față de euro. Monedă poloneză înregistra cele mai mici pierderi, 4,245 – 4,268 zloți, iar cea maghiară se deprecia la 304,2 – 305,5 forinți.

Dolarul și-a accentuat pierderile față de euro și de un coș comun al principalelor valute. Perechea euro/dolar a scăzut până la 1,2069 dolari, pragul de 1,20 dolari fiind depășit prima dată după 2 ianurie 2015.

Aprecierea euro s-a bazat, pe lângă criza geopolitică și uraganul Harvey care a devastat statul american Texas, pe majorarea cererii de obligațiuni suverane germane și îmbunătățirea așteptărilor privind evoluția economiilor din zona euro.

Trebuia remarcat faptul că dolarul a pierdut față de euro, de la începutul anului, peste 14%.

Ca de obicei, investitorii s-au repliat în activele considerate sigure, așa că uncia de aur a trecut de pragul de 1.320 dolari, care nu a mai fost atins din noiembrie trecut.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00​,

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*