1500 de litri de gulyás, la Zilele Hungarikum 2018

În perioada 5-8 iulie, Asociația HÍD – Centrul Cultural Maghiar din Sibiu, împreună cu Muzeul ASTRA, organizează festivalul Zilele Hungarikum, ediția cu numărul IX.

„Ne pregătim pentru un concurs special de gătit cu trei categorii: gulyás tradițional, gulyás reinterpretat și orice preparat maghiar gătit la ceaun. Deja peste 30 echipe care s-au înregistrat. Anul acesta vor fi prezente opt echipe din Ungaria, care vor găti și se vor prezenta în cadrul târgului gastro-turistic maghiar organizat pentru prima dată în acest concept la Sibiu”, anunță organizatorii.

Nu va lipsi nici gulyáș-ul uriaș pe care-l va găti Sándor Csányi, „regele gulyásului” din Ungaria și prietenul festivalului de la Sibiu, într-un ceaun și mai mare față de anul precedent. Record în România, vor fi preparați nu mai puțin de 1.500 litri de gulyáș.

Bineînțeles, programele și evenimentele colaterale – expoziții, concerte în biserici, concerte de muzică populară și folclor reinterpretat, spectacole de csárdási, evenimentele pentru copii, construcția unei iurte și concursul de tras cu arcul, ateliere și meșteri tradiționali, diverse degustări de preparate și licori și multe altele – fac din festivalul Zilele Hungarikum un excelent prilej de petrecere a timpului liber pentru toate vârstele.

 

PROGRAMUL EVENIMENTELOR

5 iulie 2018 – joi

15:00 – Vernisaj expoziție – Aliz Torella Szegedi-Kosza: Portrete din Sibiu

Locaţie: Pavilionul Multicultural CNM ASTRA

19:00 – Prezentare carte turistică – Géza Kovács: Sibiu

Locaţie: Librăria Habitus

20:00 – Ghidaj special prin Sibiu cu Gyöngyi Takács

6 iulie 2018 – vineri

15:00 – Strada meșteșugarilor – deschidere

Locaţie: Muzeul în aer Liber al CNM Astra

15:30 – Târgul gastro-turistic maghiar – deschidere

Locaţie: Muzeul în aer Liber al CNM Astra

16:00 – Vernisaj expoziție: Ferenc Petrla (Senor) din Slovacia

Locaţie: Galeria Bisericii Reformate

17:00 – Concert: Orchestra de cameră Erdődy (HU) – Muzică la castel

Locaţie: Biserica Sf. Johannes (lângă Librăria Erasmus)

18:30 – Prezentare de carte – Baronesa Szilvássy Carola de Bornemissza: Carte de bucate

(Secrete din bucătăria baronilor de Transilvania), Invitată: Zsuzsa Szebeni, Institutul Balassi Centrul Cultural Maghiar din Sf. Gheorghe

Locaţie: Biserica Sf. Johannes (lângă Librăria Erasmus)

7 iulie 2018 – sâmbătă – EVENIMENTE în AER LIBER

08:00 – 15:00 Concurs de gătit gulyás la ceaun

ÎNSCRIERE ÎN CONCURS

ORGANIZARE ȘI REGULAMENT DESFĂȘURARE

9 – 15 – în paralel cu gătitul evenimente de timp liber: dansuri şi muzică populară maghiară, prezentări şi ateliere ale meşterilor populari, evenimente pentru copii, concursuri, jocuri, degustări de bere şi diverse produse, etc.

– Preparate de baroni, din rețetele Baronesei Szilvássy Carola

– Strada meşteşugarilor, târg și prezentări

– Târgul gastro-turistic, prezentări și degustări

– Spectacole de dansuri și muzică populară maghiară

– Evenimente pentru copii

– Degustări de bere artizanală, vinuri și alte licori tradiționale

15 – 18 – degustare gulyás, jurizare, premiere, concerte, etc.

Locaţie: Muzeul în Aer Liber al ASTRA

15:00 – Concert: Formația GÓBÉ (HU)

Locaţie: Muzeul în Aer Liber ASTRA

8 iulie 2018 – duminică

08:00 – 16:00 – Evenimente în aer liber (gastronomie, meşteşugari, etc.)

„Regele” Gulyás-ului, dl. Sándor Csányi: GULYÁS URIAȘ (1500 litri)

– Prezentări gastronomice maghiare

– Strada meşteşugarilor, târg și prezentări

– Târgul gastro-turistic, prezentări și degustări

– Construcție iurtă și tras cu arcul

– Evenimente pentru copii

– Degustări de bere artizanală, vinuri și alte licori tradiționale

Locaţie: Muzeul în Aer Liber ASTRA

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*